Din patru în patru ani, partidele îşi împart instituţiile statului, colonizându-le cu directori şi adjuncţi care apoi, în timp, le umplu cu activişti, beizadele, tovarăşi de combinaţii, metrese. Nici nu ne mai miră, ca şi cum ar fi o fatalitate a naturii pe care în România mioritică n-ai, pur şi simplu, cum s-o eviţi.
Ultima împărţeală, dată acum în vileag de BIHOREANUL, are totuşi două particularităţi. Întâi, că a fost făcută târziu, mult după scrutinul din iarna anului trecut, pentru că, aşa cum se vede cu ochiul liber, cele trei partide care conduc ţara şi judeţul au avut alte urgenţe: PSD şi ALDE să castreze justiţia, iar UDMR să impună încă o limbă oficială în administraţie. A doua specificitate e că în Bihor, pentru prima oară, PSD împarte cu UDMR instituţii pe care nimeni nu le mai "înstrăinase", ca de pildă Arhivele Naţionale.
De-a lungul a 28 de ani, niciun politician nu a explicat de ce n-a făcut UDMR-ului chiar toate concesiile posibile, pentru a nu sabota alianţa propriului partid cu această formaţiune de tip balama, gata oricând să fie de partea celui care dă mai mult. Cine nu candidează la nimic, deci nu caută voturi, o poate zice însă verde-n faţă: pentru că la comanda unor asemenea instituţii nu poţi avea încredere în exponentul unui partid coordonat, cu fire văzute şi nevăzute, de un alt stat. Nu e nici paranoia, nici şovinism, ci pur şi simplu chestie de siguranţă naţională. Mărunţiş pe care partidul "mândrilor români" nu dă, iată, nici doi bani, mult mai de preţ fiindu-i voturile din Parlament şi din Consiliul Judeţean.
Cu puţin înainte să treacă la cele veşnice, directorul Arhivelor Naţionale din Bihor, regretatul Bujor Dulgău, povestea în ultimul său interviu, acordat BIHOREANULUI, că UDMR-iştii "au obsesia că ascundem ceva de ei", asta deşi cel mai mult cotrobăie prin arhive chiar străini din Ungaria, Israel şi SUA. Tot el atenţiona şi că documentele pot fi falsificate, dând exemplul unei escroace pe nume Szentivanyi, care îşi procurase hârtie veche şi o maşină de scris din 1940 pentru a măslui acte de proprietate şi a le substitui chiar în sala de studii a instituţiei, pentru ca apoi, într-un proces, să pretindă în baza lor că înaintaşii ei deţinuseră nişte imobile înainte de instaurarea regimului comunist.
Anatemizarea unei comunităţi ar fi, desigur, nedreaptă şi aberantă, ca urmare trebuie spus apăsat că nu orice conlocuitor maghiar ticluieşte infracţiuni de genul ăsta. Dar UDMR - partid cu un fost deputat condamnat tocmai pentru retrocedări ilegale şi adăpostit la Budapesta, precum Marko Attila, ori cu un fost ministru, Nagy Zsolt, condamnat chiar pentru trădare - trebuie să mai producă multe dovezi de loialitate şi onestitate.
Habar nu am dacă persoana pe care acest partid o va pune peste Arhivele din Bihor poate fi deasupra oricărei bănuieli că nu-şi va folosi ilegal funcţia, dar asta nici nu mai contează în faţa noii certitudini: aceea că, de dragul majorităţii, PSD e în stare de orice.