Mărturisesc că nu sunt un mare fan al carelor alegorice, nici măcar când sunt decorate cu brazilience focoase, cu atât mai puţin mă extaziază un car alegoric făcut din flori. Dar dacă asta este plăcerea concitadinilor mei, nu văd de ce nu am face un eveniment din aşa ceva. Mai ales că florile nu mai apucă să se ofilească, pentru că ungurii fac autostrada până în vamă, aşa că nu peste mult timp caravanele vor ajunge la Oradea la doar jumătate de oră după ce au defilat la Debreţin.
În schimb, cine a avut ideea de a cupla această defilare cu spectacolul orchestrei ţigăneşti din Budapesta merită felicitat. Au ieşit 10.000 de orădeni la aflarea veştii că în Piaţa Unirii vor fi prezenţi 100 de ţigani care îşi cântă dumnezeieşte muzica lor, dar şi pe cea a maghiarilor şi a românilor. Adică muzică pe sufletul celor trei mari etnii care convieţuiesc în Oradea.
Dacă acum 8-9 ani mi-ar fi spus cineva că în cursul săptămânii vor ieşi atâţia orădeni să asculte muzică l-aş fi trimis la un consult psihiatric. De când avem însă Piaţa Unirii, atât de hulită de unii, orădenii nu doar că ies cu orice prilej, dar chiar sunt oarecum vexaţi dacă e o săptămână în care nu se întâmplă ceva remarcabil în urbea lor.
Nu-i mai puţin adevărat că, pe cât suntem de dornici să vedem evenimente de ţinută, pe tot atât suntem de selectivi. Îmi aduc aminte că Şcoala de Artă a întocmit o şuşă pe bani grei la care protagoniştii au fost de cinci ori mai numeroşi decât spectatorii. Un oraş de elită, cu oameni educaţi, merită spectacole memorabile.