Dacă ar exista un Consiliu Local al vandalilor, acesta ar putea da un raport de activitate ce i-ar umple de mândrie. Numai în ultimul an au fost furate florile din jardinierele de pe malul Crişului, au fost sparte băncile din parcuri, au fost distruse coşurile de gunoi, locurile de joacă au fost vandalizate, iar parcul din Cetate pur şi simplu devalizat. Şi toate aceste distrugeri au fost comise şi asupra investiţiilor făcute din fonduri europene, ceea ce reprezintă o realizare în plus.

Trebuie să fii nu doar tâmpit, ci şi extrem de harnic să te străduieşti să rupi o bancă de fontă sau să îndoi ditamai gardul de fier forjat de la Palatul Baroc. E un pic de chinuială să dai foc unui coş de plastic sau să râneşti prin pământ pentru trei panseluţe, dar ce nu face plăvanul pentru a-şi manifesta personalitatea?

În acest timp, în loc ca Primăria să înarmeze până-n dinţi Poliţia locală, desfiinţează paza pe motiv că aceasta costă. Păi să vezi cât de mult costă educaţia sau sănătatea, dar nimeni nu s-a gândit să le desfiinţeze!

Dacă sunt prinşi, vandalii se scuză că au fost beţi, că sunt adolescenţi teribilişti, că n-au avut noroc în viaţă. Pe lângă amenda şi obligativitatea de a repara stricăciunile, băieţilor cu pumn mare şi creier mic le-ar mai trebui o lecţie. Hai să facem un panou de onoare cu ei, să vadă toţi orădenii oneşti cu ce giboni convieţuiesc. Dacă de Poliţie şi amenzi nu le e frică, sigur nu le convine să le faci praf imaginea pe reţelele de socializare.