Vă puteţi închipui un grăsan instructor de fitness? Un necioplit dând lecţii de bune maniere? Un analfabet citând din Seneca, un vandal predicând despre civism şi un hoţ despre virtute?  Şi, totuşi, asta se întâmplă în ţara noastră de deja prea multă vreme. Rezultatul? Pe nesimţite, după ce am visat "o ţară ca afară", ţara ne-a fost întoarsă pe dos. Lupii au devenit păstori şi conduc o turmă care şi-a extirpat chiar instinctul de conservare.

Săptămâna trecută, pe când ne loveau creşterea-record a Robor şi cea a cursului valutar, iar majorarea preţurilor o înghiţea pe cea a lefurilor, Parlamentul României s-a transformat într-un adevărat abator legislativ. Politicienii Puterii - chibiţaţi, mai mult sau mai puţin discret, de ortaci de aceeaşi teapă din Opoziţie - schimbau legile justiţiei, lăsând-o chiar fără balanţă.

Dar să nu cumva să credem că "meritul" aparţine doar Comisiei Ciordache şi doar politicienilor! El este, în aproape egală măsură, şi al servanţilor nevăzuţi, al travestiţilor, al acoperiţilor. Iordache a fost ajutat copios de un aşa-zis reprezentant al societăţii civile, care le-a ridicat mingea la fileu în timp ce adevăraţilor reprezentanţi ai CSM, celor cu mandat legal încredinţat, nici măcar nu li s-a permis să deschidă gura. La fel a procedat preşedinta UNJR, o organizaţie cu mai puţin de 100 de membri, în timp ce unei alteia, Forumul Judecătorilor, deşi reuneşte 4.000 de judecători, nu i-a fost îngăduit niciun amendament. Urmarea? După votul plenului, magistraţii vor fi cu toţii la cheremul politicienilor, care vor fura cu legea-n mână.

Tot săptămâna trecută, trei "gulere albe" - un fost premier, un fost şef de partid patron de televiziune şi un fost senator - îşi lansau la Târgul Gaudeamus cărţile despre patimile suferite după condamnarea pentru corupţie. Tustrei erau, ce mai tura-vura, nişte martiri ai DNA, vinovată, mai nou, inclusiv de lipsa autostrăzilor, a medicamentelor din spitale şi a manualelor de pe băncile elevilor, doar pentru că politicienii nu semnează nimic fără sfintele comisioane.

Dar să nu credeţi că acoperiţii sunt doar la vârful vieţii publice. Tot săptămâna trecută, în Oradea, nişte Pro-Rogeriuşi au sărit să atace o iniţiativă a municipalităţii menită să transparentizeze activitatea asociaţiilor de proprietari şi, implicit, să prevină fraudele pe seama membrilor acestora, invocând... drepturile omului.

N-ar trebui să ne mirăm. Doar avem şi experienţa unui Pro-Democrat care odinioară propovăduia transparenţa, dar cooptat în cercul puterii judeţene protejează opacitatea cheltuielilor, adesea nu doar dezmăţate, ci de-a dreptul ilegale, cărora li se dedau stăpânii. Cum, la fel, avem şi experienţa ecologiştilor de Ziua a Opta pripăşiţi prin cabinete parlamentare, care se agaţă demonstrativ de câte un copac pentru a nu vedea cum dispar păduri întregi chiar din cauza partidului care îi plăteşte.

Ani în şir, prea mult, ne-am uitat prostiţi în gura acoperiţilor de tot felul şi abia acum ne mirăm că ne-au băgat într-un ditamai "Statul Paralel"?