Este foarte traumatizant să fii scos din casa ta, care urmează să fie demolată pentru lărgirea unui drum, chiar dacă legea permite acest fel de exproprieri în interes public. Înţeleg perfect reacţia oamenilor de pe strada Plevnei, care în mai puţin de un an vor trebui să-şi părăsească locuinţele. Dar, dacă tot există asemenea situaţii, oamenii trebuie să fie despăgubiţi îndestulător. Nu cred că aici e cazul să facem economii.

La demolările pentru drumul expres cred că cei mai fericiţi au fost proprietarii care au trebuit să plece, pentru că şi-au găsit case într-un loc mai liniştit, iar cei rămaşi s-au păcălit, fiind expuşi zilnic zgomotului produs de maşini. S-ar putea să se întâmple la fel şi în zona Podului Centenarului, dar un lucru e cert: primarul trebuie să stea de vorbă cu oamenii afectaţi!

Ilie Bolojan nu are voie să lase pe seama consilierilor discuţiile cu orădenii care urmează să-şi piardă casele.

Subiectul este prea sensibil, iar scuza că nu are timp să discute cu aceştia nu stă în picioare. Putea, eventual, să trimită la discuţii pe unul din cei doi viceprimari, că tot se spune că dintre aceştia se va alege viitorul edil. Să vadă şi ei că munca de primar nu înseamnă numai laude la inaugurarea unor obiective de investiţii, ci şi sudalme de la nemulţumiţi.

Până la urmă, absolut tot ce se face în Oradea trebuie să fie în folosul locuitorilor. Iar dacă unii au ghinionul să fie o "piedică" în calea progresului, merită trataţi cu înţelegere şi despăgubiţi într-un mod corect.