Anul trecut pe vremea asta, când Partidul l-a uns ministru, orădenii care îl ştiu pe Florian Bodog s-or fi întrebat pentru ce merite. În PSD, doară, sunt destui posesori de diplome... Până la momentul astral, omul se pricopsise cu o pregnantă faimă de arivist, în timp ce profesionalismul său de chirurg plastician era doar o butaforie, ca nişte silicoane peste un decolteu metastazat.
Student târziu, cărător de geantă al primului decan al FMF Oradea, iar apoi, când Mircea Ifrim a căzut în dizgraţia rectorului Teodor Maghiar, reorientat spre clanul acestuia, cerând şi primind năşia unuia dintre cei doi fii ai Unchiului, Bodog a urcat fulgerător în ierarhia Sorbonicii, parvenind de la statutul de "negrişor" la cel de "somitate". În doar câţiva ani devenise ditamai profesorul universitar, cu două doctorate mai abitir ascunse decât dacă ar fi fost comorile Băncii Angliei.
Un impostor şi un arivist. Asta era Dottore până la mirungerea ministerială. O vreme, a planat sub radar, netulburat nici de moartea prin nevaccinare a zeci de copii (bilanţul tocmai a ajuns la 39), nici de criza cronicizată a medicamentelor (inclusiv oncologice) pe care Partidul le-a ieftinit până la dispariţie, nici de nerespectarea promisiunii că face spitale regionale şi un mega-spital republican. Inclusiv a aceleia că "aduce" la Centrul Oncologic din Oradea al doilea accelerator de particule, dar a auzit cineva să fi făcut ceva pentru vreun spital din judeţ?
La trântirea Guvernului Grindeanu, când chiar Partidul a evaluat că nu şi-a făcut treaba, Bodog şi-a dezvăluit caracterul, votând moţiunea de cenzură asupra lui însuşi, doar pentru a reocupa acelaşi post în Guvernul Tudose. Au urmat luni în care noul şef al executivului l-a miştocărit în preambulul fiecărei şedinţe de Guvern, reproşându-i, chiar dacă în limbaj brăilean pe drept temei, plenara incompetenţă.
De atunci, pare că rostul ministrului Bodog e doar cel de bufon de serviciu, precum Daea, precum Liviu Pop, precum destui alţi tovarăşi din acelaşi aluat şi acelaşi Partid. Unul sinistru, care distruge destinele tinerilor rezidenţi, neasigurându-le locuri de muncă în ţara cu cel mai mare deficit de medici, care asistă cum Daddy minte senin că medicii nu mai fug din ţară fiindcă au salarii de mii de euro, deşi nu zice nici câţi au plecat, nici câţi au rămas.
Dar nu, utilitatea lui Dottore e cu totul alta decât cea de măscărici. O demonstrează conduita de după izbucnirea scandalului Lucan, când până să-l acuze predecesorul său că îl protejează pe sinistrul urolog s-a ascuns, pur şi simplu. „Lucruri nereale”, a zis apoi Dottore, mizând că nimeni nu ştie nici cum a angajat-o pe nepoata lui Lucan şi pe soţul acesteia la Spitalul Judeţean, nici ce „relaţie de năşie” are cu sora respectivei. Sfidând întreaga opinia publică, prin refuzul de a-l zbura pe amicul orădean proptit la şefia Corpului de Control şi care a muşamalizat mârşăviile funebre din cuţite şi pahare.
Nu, oameni buni: e limpede că Dottore nu-i un simplu diletant cu alură de bufon, ci unul dintre Naşii sistemului, interesat nu să scoată la lumină şi să extirpe puroiul, ci să acopere alţi Naşi. Un cioclu al celor care tot speră în deparazitarea lui, operaţie imposibilă cu prădători ca Lucan şi protectori ca Bodog...