Am fost la tine, la înmormântare, dar nu te-am plâns. Înmormântarea nu a fost despre tine, ci despre Dumnezeu, Iisus şi alte personaje din cartea aia cu coperţi negre şi pagini subţiri ca foiţa de ţigară. Preoţii ar fi trebuit să ne lase pe noi să vorbim despre tine, să ne amintim cum ne-am cunoscut şi câte am făcut împreună, să-ţi sărbătorim spiritul şi energia. Dar, din păcate, slujbele de îngropăciune nu sunt despre oameni, ci despre sfinţi.
A venit multă lume, Andrei, să îşi ia rămas bun de la tine. Atâtea inimi grele la un loc nu am văzut de mult timp. Uneori trebuie să murim ca să ne dăm seama cine suntem. Ai fi fost mândru, cu toată modestia ta emblematică, să vezi câţi oameni frumoşi au venit să te salute. A fost multă tristeţe în locul acela, pentru că moartea ta a fost mai mult decât breaking news. A fost heart-breaking news.
Dragă Andrei, să ştii că părinţii tăi au fost extraordinar de puternici. Oamenii aceia minunaţi, care te-au crescut atât de bine şi pe care îi pomeneai tot timpul, s-au auto-educat exemplar pentru a face faţă acestei despărţiri îngrozitoare. Iar Ari, băiatul tău proaspăt intrat la liceu... Ştii ce s-a întâmplat cu el? S-a maturizat brusc, a devenit dintr-odată bărbat. Te moşteneşte în toate calităţile, iar colecţia ta de muzică e pe mâini şi urechi bune. Să mă ierţi, dar o să-l mai invit la o bere când ne vedem prin oraş.
Andrei, am pus muzică în cimitir, la înmormântarea ta. Două cântece Toto pe care le ştiu de pe vremea când eram colegi pe salarii de mizerie, când tot ce ne ţinea în viaţă era pasiunea (iar tu erai campion la capitolul ăsta). Mama şi tatăl tău au ales "Hold The Line", aşa că pentru câteva minute, spiritul tău s-a desfătat înainte de ultimul drum pământesc al trupului. Iar până ai ajuns la locul tău de veci (Ah, ce oribil sună!) te-a însoţit "I Will Remember". A fost atât de răscolitor! Atunci au curs mai multe lacrimi decât în timpul slujbei.
Când ne-am văzut ultima dată, pe terasă, cu trei zile înainte de acea sâmbătă blestemată, n-am schimbat niciun cuvânt. Voi eraţi la o masă, eu la alta. Dar gesturile ce ni le-am făcut de la distanţă au exprimat totul – plăcerea de a ne întâlni, bucuria de a te vedea fericit alături de o femeie venită ca un ultim cadou din partea destinului, satisfacţia de a-l şti pe Ari intrat la liceu... Iniţial, n-am vrut să vă deranjez, dar, după un timp, m-am răzgândit. M-am ridicat să vin spre voi, însă... plecaserăţi.
Ne-ai dat multe lecţii în viaţa ta, Andrei. Să fim sinceri indiferent de consecințe, să ne cultivăm continuu pasiunile, să nu stăm prizonieri în relații care mai mult consumă decât hrănesc, să iubim întotdeauna ca la 18 ani... Îţi mulţumesc pentru tot. Nu te-am plâns la înmormântare, dar o să am tot restul vieţii pentru asta: când o să ascult Toto, când o să-l văd pe Ari, când o să dau peste fotografiile făcute împreună ori când voi trece pe strada ta.
Drum bun, Andrei! I'll see you on the dark side of the moon, my friend!
P.S. Iartă-mă, te-am minţit! Am plâns şi eu la înmormântare.