Dacă grosul orădenilor empatizează cu Episcopia Greco-Catolică şi suferă pentru pierderea uneia dintre "Bijuteriile Coroanei", Palatul Episcopal, există şi voci distincte, care trebuie ascultate.
Nu mă refer la cei care, proveniţi din zgura comunistă, spun că e bine că s-a întâmplat aşa, că şi popii au dat afară Biblioteca. În spiritul eticii şi echităţii socialiste, aş vrea să-i văd cum ar reacţiona ei dacă ar fi daţi afară din locuinţe pentru ca Biblioteca să-şi facă nişte depozite de carte în casele lor.
Sunt însă şi unii care susţin că, la efortul investiţional al orădenilor, 20 de ani este un termen prea scurt pentru ca suma pe care o va cheltui municipalitatea pentru refacerea edificiului să se amortizeze. Căci această clădire ar fi funcţionat ca Episcopie în numai câteva încăperi, restul devenind oricum, cu sau fără incendiu, muzeu şi centru cultural.
Mai sunt voci care se opun donaţiilor, dar cei care nu vor să deschidă punga n-au motiv nici să deschidă gura. Dacă cineva vrea, nu poate fi împiedicat să contribuie la renovarea Palatului şi nu, de pildă, pentru ca asistaţii social să aibă mai multă bere şi seminţe.
Unii nu vor să se ofere nimic din banii Primăriei, deci şi ai lor. De acord, dar atunci să renunţăm total la orice solidaritate. Hai să mergem până la capăt şi să cerem eliminarea subvenţiei la încălzirea centralizată, făcută şi din banii celor care nu sunt racordaţi la Termoficare!
Probabil cel mai puţin conflictuală decizie ar fi fost ca, din donaţiile strânse, Episcopia să fi acoperit provizoriu edificiul, urmând ca renovarea să se finalizeze în timp.