Cunoaşteţi legătura între Valentine’s Day, un spital de boli nervoase, Dragobete şi Protecţia civilă? Dar între Mărţişor, premiera Dăncilă, Ziua Femeii şi DNA? Să ştiţi că este! Toate astea, în România de azi, au ajuns - vorba României de ieri - indisolubil legate. Sunt ingredientele de musai ("must-have") din reţetarul ciorbei româneşti.

Zilele trecute, aflai că de 1 Martie junii PNL Bihor au ieşit la agăţat prin Pasajul Vulturul Negru. Nu vă ducă gândul la necuviinţe: la agăţat mărţişoare în piepturile domnişoarelor şi doamnelor (mă rog, tipelor) care treceau pe-acolo. O întrebare maliţioasă, dar nu deplasată, zic eu: chiar nu aveau să le dea altcuiva şi altfel? Aşa solitari au devenit TNL-iştii, să o facă pe galanţii cu necunoscute? Sau doar, la fel ca "seniorii" formaţiunii, care îşi neglijează propriul "bazin electoral", şi-au lăsat colegele şi iubitele pentru un alt targhet, al neştiutelor?

Inadecvarea lor mi-a amintit de o alta similară cu care, tot pe Facebook, se lăudaseră, înainte cu o săptămână, doamnele din PSD: că au strâns "ajutoare" pentru locatarii unui centru de psihiatrie, în saci cu sigla roşie a Partidului. Dat fiind că scopul publicitar l-a dublat pe cel umanitar, bag de seamă că acţiunea a fost "marketată" mai degrabă pe internauţi decât pe internaţi. Sau, în bula dânselor, or fi aceiaşi?...

Bine-bine, dar ce au astea cu Valentine’s şi cu Dragobetele? Păi, au. Că tot aşa, şi de Valentine’s, bifăm. Efectuăm formalităţi. Defilăm cu flori, inimioare şi ciocolăţele pentru Ele, fie că în restul anului suntem mândrrri rrromâni convinşi că ne tragem doar din Decebal, nu şi din Traian cotropitorul (un Soros avant-la-lettre). Oricât ai crede în tunelurile daco-energetice de sub Bucegi, de Valentine’s nu poţi #rezista trendului. De mergi la mândra cu mâna goală, te-ntreabă dac-o mai iubeşti sau nu cumva ţi-ai găsit o alta.

Aceeaşi chestie, ba şi mai pregnantă, de Dragobete: "Iubi’, înţeleg că de Valentine’s nu m-ai scos la Mec, dar ia-mă acuma la o pizză!" (Aici, mărturisesc: şi de 14 februarie, şi de 24 februarie, mi-am dat şi eu obolul la prosperitatea florarilor, şi tot ca majoritatea camarazilor de gen, m-am strecurat cât mai rapid, cu buchetele, până la maşină, să nu mi se vadă ridicolul. Doar nu mai sunt licean! Şi cine m-ar crede că fix pe Valentine’s pică aniversarea unei surori, iar de Dragobete a unei cumnate?).

Nu-i mai uşor nici de Mărţişor ori de Ziua Femeii, când numai sociopaţii nu iau un mărţişor, o zambilă, o frezie, pentru tovarăşele de muncă şi de viaţă, pentru a le ura corect-politic "Să ai o primăvară frumoasă!". Dacă şi Poliţia Rutieră le trage pe dreapta pentru asta, tu ce scuză ai avea? (Da’ chiar: agenţii au buget pentru "atenţii" sau şi-l procură pe lângă planul de amenzi?).

Ce vreau să spun e că suntem robii formalismelor şi punem mai mult preţ pe ambalaj decât pe marfă. Dar nu reproşez nimic, vă jur: la urma-urmei, n-a preferat şi doamna premieră Dăncilă, tot săptămâna trecută, să trimită un mesaj de Ziua Protecţiei Civile, nu şi de bilanţul DNA?