Politician hârşit, activ încă din 1990, şeful ALDE, Călin Popescu Tăriceanu îşi face apariţia în Oradea cu precizia cucului electoral: în fiecare an cu alegeri. Cum pe 26 mai vom avea scrutin pentru Parlamentul European, s-a înfiinţat din nou joia trecută. A urmat tipicul obişnuit: o „vizită de lucru” la UAMT, una „oficială” la Consiliul Judeţean (fără presă, deşi e instituţie publică, nu tarla de partid), o „instruire organizatorică” (cu activişti din 6 judeţe), iar la final nelipsita conferinţă de presă. Desfăşurată, de data asta, sub auspicii nefavorabile politrucilor.

Prima carenţă a fost, meteahnă naţională, lipsa punctualităţii. Întâlnirea cu jurnaliştii fusese anunţată pe ora 17.00, fix. Toţi au ajuns la timp, dar la faţa locului au fost luaţi de fraieri (iarăşi!), fiind ţinuţi la uşi încă o jumătate de ceas, dintr-o gafă impardonabilă: activiştii ţinuseră să-şi facă poze cu Tăriceanu (fost model, înţeleg) şi cu Norica Nicolai (mă tot întreb de ce). Şi-apoi să nu aibă dubii jurnaliştii cum ar putea respecta aceşti oameni un program de guvernare dacă nu-s în stare nici să se ţină de propriul orar?

A treia eroare: ca să nu vadă presa cine fusese la întâlnire (o mulţime de foşti precum Petru Filip, primar PD şi senator PSD, Vasile Petruţ, consilier PD, Ioan Mintaş, consilier PSD, Gheorghe Pintea, şef UNPR), organizatorii au mânat jurnaliştii de pe hol într-o sală alăturată, doar cei cu elementara curiozitate nepensionată rămânând pe poziţii, cu ochii deschişi.

Greşeala a patra: cu toate că (sau poate tocmai pentru că) ştiau că pot atrage contestatari, politrucii au optat pentru un hotel, şi încă unul exclusivist, ca să-şi securizeze „buna desfăşurare”. Rezultatul, însă, a fost contrar celui scontat. În loc să suporte nişte scandări „de afară”, au atras protestatarii înăuntru, aşa că i-au auzit şi mai sonori. Ca să scape de ei – a cincea nesocotinţă - şi-au pus bodyguarzii să-i ia la tărbacă, făcând şi o victimă colaterală, o jurnalistă începătoare de la BIHOREANUL, prinsă în busculadă. A şasea inabilitate e că în timp ce „huliganii” de la Oradea Civică le strigau „ruşine!”, Tăriceanu a răspuns placid, că „acesta e nivelul”. Păi, dacă nivelul său ar fi fost peste al lor, de ce nu s-a dus la ei să le spună că vor discuta aşezat după întâlnirea cu presa?

Acestea au fost datele unui „eveniment” la care eu consider că doar ei, protestatarii, şi-au făcut treaba. Au vrut să-şi facă auzite vocile şi au reuşit. Politrucii s-au achitat şi ei, parţial, de fişa postului, îndrugând verzi şi uscate jurnaliştilor, şi doar aceştia, ruşinos şi descalificant, au dezertat, pur şi simplu, de la datorie. Toţi, fără excepţie, au rămas în sala de conferinţe ca să întrebe provincial şi să li se răspundă banal, ignorând că „ştirea” se consuma, de fapt, la doi paşi de ei.

În rest, pudibonzilor gata să condamne „huliganismul” protestatarilor, le amintesc din Imnul Golanilor: „Mai bine haimana decât trădător / Mai bine huligan decât dictator”... În zilele noastre, ar putea suna, la fel de bine, „Mai bine tractorist / Decât aşa jurnalist”...