Un drum până la aeroportul din Cluj poate dura, dacă ai noroc și nu te izbește vreun nebun de pe contrasens, cam trei ore, trei ore și jumătate. La Budapesta ajungi ceva mai repede, de când autostrada a ajuns mai aproape de graniță. La Timișoara poți ajunge în două ore și jumătate, numai că oferta zborurilor e ceva mai redusă.

Rămâne aşadar Debreținul, cu numeroase curse de linie și chartere. Mai nou, mașinile te iau din fața casei și te depun în aerogară. Anul viitor, când autostrada va ajunge la graniță, de la Oradea la aeroportul din Debrețin nu vei face mai mult de 40 de minute. Iar Primăria investește anual 2 milioane de euro pentru dezvoltarea aerogării.

La noi, șefii au preferat să investească banii în capitalul uman. Așa ne-am trezit ani de zile la cârma aeroportului cu proaspăt demisionatul Ghiță Pașc, cel care-i amenința pe toți că are pile pe la Securitate. Iar strategul este Tibi Szuhai, care și-a desăvârșit cunoștințele în aeronautică lucrând cot la cot cu domnul Lupu și cu doamna Ursu, la Grădina Zoologică.

Numai o minune ar face ca aeroportul din Oradea să fie urnit și să poată face o concurență credibilă celui din Debrețin. Dacă ar exista respect pe lumea asta, primarul din Debrețin ar trebui să dea aeroportului din urbea sa numele Kiss-Pásztor.