Taximetristul cu care am călătorit săptămâna trecută mi-a spus că, dacă ar fi trăit în altă ţară, şi-ar fi ales o altă meserie: "M-aş fi făcut asasin profesionist. Ai luat comanda, ai executat-o, ai luat banii şi gata. Simplu! Nu ai nimic personal cu omul, îţi faci doar meseria". În ochi i se citeau indicii clare că vorbea cât se poate de serios. L-am privit perplex, căutând replica potrivită pentru o astfel de confesiune. N-am găsit-o. Am plătit şi am coborât.
Era finalul unei discuţii cu un traseu pe cât de logic, pe atât de fabulos: început de la câini ("Şi eu am câine, unul mare"), statul la casă ("Am curte mare, are unde să alerge"), viaţa la ţară ("Am plecat din oraş, din cutiile astea de chibrituri"), ceva probleme cu Fiscul ("Am vrut să-mi cumpăr casă în Ungaria, că acolo ANAF-ul nu-mi poate pune sechestru"), politicieni corupţi ("Ăştia doar fură după ce ajung în funcţii") şi, spre final, voluntariat în folosul comunităţii ("M-aş oferi voluntar să-l împuşc pe Dragnea! Şi pe Tăriceanu! Doi la preţ de unul!").
I-am zis că o astfel de năzbâtie ar duce lupta politică la un nivel periculos pentru societate, i-ar transforma pe cei doi în martiri, i-ar urca pe nişte piedestaluri nemeritate, ar crea un curent de simpatie pro-victime, că partidele din care fac parte le-ar exploata jertfa, ceea ce le-ar aduce alte şi alte mandate nemeritate etc. Nu i-am schimbat părerea, a rămas cu certitudinea că puşca e cea mai bună în relaţia cu politicienii.
Privind dincolo de fanfaronada de tip Von Münchhausen (personajul literar, nu cel real), e înspăimântător modul în care se radicalizează unii oameni. Confuzia între real şi imaginar, între viaţa proprie şi a eroilor din filme, frustrările legate de traiul de zi cu zi, scăderea constantă a nivelului de educaţie, manipulările şi propaganda răspândite de mass-media la un nivel nemaiîntâlnit până acum, plus extremismul religios în creştere, toate acestea pot genera lesne astfel de personaje. Din fericire, în România, portul de armă nu este la îndemâna oricui, ceea ce ne poate scuti de incidente regretabile.
Clasa politică nu se întâlneşte cu astfel de personaje. E protejată în bula ei, de unde imaginea ţării şi a electoratului este fie idilică, fie incompletă, fie distorsionată. Nivelul de obidă al norodului nu le este cunoscut aleşilor pe de-a-ntregul dintr-un motiv foarte simplu - atunci când se întâlnesc cu alegătorii, aceştia îi salută plini de respect, se apleacă rapid şi îi pupă în cur cu nesaţ. Iar cu buzele norodului lipite de sfincterul final e greu să-l faci pe un politician să înţeleagă că greşeşte cu ceva.
Am coborât din taxiul lui nea Léon cu sfioşenia Mathildei. Mi-ar plăcea să rămână taximetrist pentru că e suficient de profesionist pentru asta - a luat comanda, a executat-o, a luat banii şi gata. Simplu! N-a avut nimic personal cu mine, şi-a făcut doar meseria.