Ajuns şef peste Bihor cu voturile PSD, imediat după instalarea în funcţie preşedintele Consiliului Judeţean, Pásztor Sándor umplea panourile publicitare din Oradea cu numele său sub anunţul "Deschidem spre Europa!". Un gest fără precedent, copiat de la baronii roşii din Ţara Miticilor şi de la cei verzi din Ţinutul Secuiesc.

Anul trecut, în martie, Pásztor şi secunzii săi, Ioan Mang şi Traian Bodea, se înghesuiau în poză cu directorul Aeroportului şi cu un oficial Ryanair, împăunându-se cu deschiderea primelor zboruri din Oradea spre Europa, către Barcelona şi Milano. Pásztor chiar se lăuda că a rezolvat personal contractele, într-o noapte, cu reprezentantul în România al companiei.

La începutul acestui an, cei cinci îşi lingeau degetele, tot în faţa fotoreporterilor, cu un tort pregătit pentru a marca rotunda cifră de 100.000 pasageri transportaţi între timp de la Oradea, ocazie cu care publicul era asigurat, încă o dată, asupra viabilităţii curselor (surse neoficiale susţin că pentru fiecare zbor Ryanair a vândut bilete pentru mai mult de 90% din numărul de locuri).

Miercuri, dintr-o dată, zbang! Compania a anunţat (întâi în presa spaniolă, apoi, la solicitarea BIHOREANULUI, şi pentru publicul de la noi), că toate cursele de la Oradea către Milano (Bergamo), Barcelona (Girona), München (Memmingen), Düsseldorf (Weeze) şi Londra (Stansted) vor fi anulate din toamnă.

Altfel spus, Oradea va rămâne fără nicio cursă externă, revenind la situaţia anterioară, cu 0 (zero) legături europene. Asta la doar doi ani după ce, cu fonduri europene, a dobândit cel mai modern aeroport din România.

Prompt, BIHOREANUL a făcut ceea ce era elementar, încercând să afle reacţiile conducerii Aeroportului şi, respectiv, a Consiliului Judeţean. N-au răspuns, însă, nici directorul Aeroportului, nici "transparentul" purtător de cuvânt al CJ. Tăcere, deci. Zgomotoasei propagande de până ieri i-a luat locul o tăcere asurzitoare, grăitoare totuşi pentru bărbăţia şefilor judeţului.

Fireşte, niciun şef local nu poate fi învinuit că o firmă privată ia o anume decizie, dar nici publicul nu poate trece cu vederea că la primul hop toţi fug ca potârnicile. Şi nu doar din laşitate, ci şi, deopotrivă, şi din incompetenţă.

Decizia Ryanair pare a fi determinată nu de vreun insucces comercial al curselor din Oradea, ci de apropiatul Brexit: după oficializarea acestuia, compania irlandeză va trebui să achite în orice aeroport din Europa taxe mai mari decât companiile comunitare. A calculat, probabil, că în noile condiţii i-ar fi mai uşor să-şi împartă rutele cu următorul mare competitor, Wizz Air, care avertiza vara trecută (când avea o cotă de piaţă de peste 31%) că va fi cel mai mare operator din România. Probabil, compania ungară are în plan să ocupe locul eliberat de Ryanair la Oradea, iar cea irlandeză să-şi vadă de treabă în mult mai stabila Europă de Vest.

Socotelile ar putea fi încurcate doar de compania autohtonă Blue Air, ajunsă la o flotă respectabilă, de peste 35 de aeronave, care i-ar permite extinderea. Întrebarea este, însă, dacă ar fi dorită la Oradea sau nu?

După cum o altă întrebare se impune de la sine: după ce au tăiat panglica inaugurării Aeroportului, chestiune în care nu au avut absolut niciun merit, iar apoi şi-au arogat în exclusivitate meritele "deschiderii spre Europa" a Aeroportului din Oradea, ce penalităţi vor aplica companiei Ryanair şefii Bihorului aşa încât bihorenii să nu mai fie lăsaţi cu ochii-n soare pe nepusă masă? Sau, mai ştii, clauzele contractuale nici nu prevăd asemenea penalităţi?

Păstorii Judeţului sunt obligaţi să răspundă neîntârziat, cum la fel trebuie şi să caute, cât mai grabnic, o altă companie care să opereze la Oradea spre Europa. Cu maximă "deschidere", vorba lor...