Miercurea trecută (deci nu avem "decât" marţea neagră), când preşedintele Iohannis i-a încredinţat Vioricăi Dăncilă al treilea Guvern PSD-ALDE (plus, din spate, UDMR), m-au luat, ca pe mulţi, toţi dracii. Nu neapărat fiindcă a pus "premieră" o vestală de Videle, un umeraş ce cară epoleţii lui Dragnea, cât pentru felul în care a făcut anunţul. Aveam senzaţia că un factor poştal se pregătea să-mi lase pe furiş o somaţie de plată în uşă, dar fiindcă ne-am intersectat în faţa casei a fost nevoit să transmită chiar el vestea proastă.

Cu o zi înainte, când şeful PSD a hirotonit-o CEO al României, recunosc, nu credeam că "neamţul" va înghiţi afrontul. Speram că, la fel ca în cazul Shaidehh, va cere o altă nominalizare, iar în final Partidul va desemna o altă fantoşă, fie ea tot a Masculului Alfa. Şi totuşi, cel mai mult m-a înfuriat, repet, tonul preşedintelui, care a tulburat până şi emisia Europa FM.

Înţeleg chiar şi cinismul lui Iohannis, care face cum zice Dragnea doar ca să-i lase "încă o şansă" să-şi frângă gâtul (dar, aoleu, ce-o să ne doară asta pe toţi!), însă nu şi lipsa oricărui mesaj pentru români. Putea spune: "Oameni buni, aritmetica parlamentară e clară, deci Constituţia mă obligă s-o desemnez. Dar vreau să ştiţi că am o părere - scuze! - proastă, nu cred că e competentă, că are calităţile politice, economice şi diplomatice necesare. Vă asigur că voi taxa orice derapaj, sunt alături de voi, nu vă abandonez. Şi, apropo, pregătiţi-vă centurile de siguranţă!". Mă rog, ceva de genul.

Dar non-combatul preşedintelui era, să recunoaştem, inevitabil. Ce argumente i-a dat opoziţia? PNL-ul, care a mers la consultări, deja a câta oară, fără premier wannabe? USR, cu bateriile golite? Sau PMP, cu o dublă propunere care n-a valorat nici cât clasicele două cuburi de gheaţă la vestitul whisky băsist?

Şi acestora, la o adică, ce credit le-au dat alegătorii, care fie au remarcat că figurile de pe listele lor sunt prea asemănătoare cu celelalte, fie s-au uşurat, pur şi simplu, pe el de vot? Dar cetăţenii care de un an încoace (a doua zi după desemnare s-a făcut anul de la OG 13) şi-au întors care privirile peste gard, cu gând de ducă, care cărucioarele spre mall, să-şi toace banii înainte să li se devalorizeze prin buzunare? La fel ca mai totdeauna, "ceilalţi" au câştigat datorită neprezentării noastre.

Român sunt şi eu, şi nimic din ce-i românesc nu mi-e străin, aş zice parafrazându-l pe Terentiu. Ca atare, constat că tragem chiulul când este mai mare nevoie de noi, de acolo unde-i mai mare lipsa. Totuşi, mai amintesc ceva: marea iscusinţă a diavolului nu-i aceea de a te convinge că el nu există, ci că diavolii sunt alţii, cum ar fi cei mai sus înşiraţi. Prin urmare, vă îndemn să căscaţi bine ochii la diavolul cel adevărat, cel mai smolit, chiar dacă - iată - catranul e... roşu, şi nu daţi bir cu fugiţii, ci staţi-i în cale! Nu doar ca să-i rezistaţi, ci să-i tăiaţi azi un cap, mâine altul. Dacă nu vă place "pas cu pas", atunci zi de zi, şi nu de dragul lui Iohannis, ci de grija voastră.