Odraslă de consilier judeţean, el însuşi fost consilier judeţean (după pravila comunistă „copiii şefilor noştri au ajuns şefii copiilor noştri”), preşedintele TSD Bihor, Emilian Pavel, devenea eurodeputat în 2014, pe locul Corinei Creţu, cooptată comisar european. Până atunci, se evidenţiase prin ambiţia de a se căţăra în ierarhie (o vreme fusese director în Ministerul Tineretului, în guvernarea Ponta) şi prin mondenităţile din urbe (în 2010, de Valentine’s Day, de pildă, a încheiat într-o crâşmă din Pasajul Vulturul Negru o „căsătorie de o zi” cu un tovarăş din organizaţie).

Zilele trecute, Pavel jr., căruia intimii continuă să-i spună tot Miluţ, în ciuda înaintării în vârstă şi în organigramă, s-a remarcat printr-un comunicat în care îl desfiinţează pe fostul său coleg din PSD Cătălin Ivan, proaspăt demisionar din Partidul Socialist European ca urmare a faptului că acesta nu a sancţionat PSD pentru încălcarea normelor democratice.

Miluţ îl condamnă că a părăsit Partidul „căruia îi datoreză întreaga carieră” (or, se ştie, adevărul nu poate fi mai presus de Partidul şi de cariera pe care acesta ţi-o dă!) şi pentru că a făcut publice ruşinoasele imagini de la Bruxelles cu Dăncilă, care a pretins că românii veniţi în ţară să protesteze „au fost trimişi de afară” (evident, din duşmănosul Occident), ba şi că „au fost drogaţi”, că PSD nu susţine campania pentru referendumul medieval al CpF şi că nerespectarea statului de drept în România ar fi o... „temă falsă”.

În încheierea comunicatului, Miluţ afirmă că după plecarea colegului său din rândurile Socialiştilor Europeni „grupul nostru politic devine de acum mai puternic, mai unit şi, cu siguranţă, mai eficient”, ceea ce este o mostră nu doar de slugărnicie (în faţa Partidului), ci şi de „armetică” (aşa cum ar zice Paul Stănescu) defectă, căci ce scădere garantează o înmulţire?

Miluţ nu face, de fapt, decât să se alăture altor două eurodeputate dâmboviţene trecute prin striptease de caracter, Renate Weber şi Norica Nicolai, pe care de asemenea nu le-am auzit vreodată vorbind despre felul în care Guvernul depărtează România de la valorile europene, nici despre modul în care amputează drepturile românilor în Europa (de pildă, prin neadoptarea Directivei privind prevenirea spălării banilor, adică prin neinterzicerea acţiunilor la purtător, gen TelDrum, cetăţenii români nu-şi vor putea deschide conturi bancare în statele UE), ba nici măcar despre nepregătirea reală pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE.

Precum cele două tovarăşe, Miluţ pare îngrijorat doar de locul pe listă la următoarele alegeri pentru Parlamentul European, programate primăvara viitoare, aşa că-şi arată din plin obedienţa.

Cum ultimul eurobarometru arată că românii au mai multă încredere în Europa (66%) decât în puterea de la Bucureşti (21%), cred că îl vom vedea tot mai activ pe Miluţ al nostru hiperactiv. Din nefericire, tot în slujba Partidului căruia, vorba lui, „îi datorează întreaga carieră”, nu în serviciul adevărului, al bunului simţ şi al românilor.