Ecologistul Orlando Balaș vine cu propunerea ca în Piața Unirii să se organizeze un spațiu pentru vânzarea produselor tradiționale. Mă gândesc că o fi vorba exclusiv de zarzavaturi bio, produse de niște țărani aflați pe cale de dispariție. Că dacă e să fim invadați de comercianți care, chipurile, vin cu marfa lor neaoșă, adusă fără factură din Turcia via West Market, mai bine renunțăm din start la inițiativă.

Ideea în sine este bună și putem lua multe exemple de bune practici. La Viena, în jurul Catedralei Sfântul Ștefan s-a permanentizat acest tip de piaţă. Am mai văzut asemenea piețe, dar volante, și în Freiburg sau Strasbourg.

Cred că şi pentru Piața Unirii s-ar potrivi un sistem volant, pentru ca după amiaza spațiul să rămână la dispoziția turiștilor și orădenilor.

În jurul marilor catedrale sau a piețelor centrale unde se practică acest tip de comerț, după amiază dughenele dispar ca prin farmec, iar spațiul devine liber și curat ca o farmacie.

Ei, bine, aici am eu îndoieli. Oare cum am putea menține standardul de curățenie specific spațiului occidental câtă vreme încă suntem minați de filosofia lui „lasă, mă, că merge și așa”?

Pe lângă legumele și fructele bio ar mai trebui să oferim turiștilor și produse de artizanat, suveniruri și mâncăruri specifice zonei, numai că standardele și implicit prețurile trebuie să fie foarte ridicate. Altfel, ne trezim că vom avea un fel de Sărbătoare a Recoltei cu caracter permanent.