Vom fura şi vom fi liberi! Aţi fi crezut, cu doi ani în urmă, că aşa vor stâlci deviza Revoluţiei - „Vom muri şi vom fi liberi!” - cei cocoţaţi la cârma ţării, care acum nici nu-şi mai amintesc de jertfiţii pentru libertate? Eu, unul, da. De altfel, fiindcă am şi spus-o repetat, destui mi-au acuzat pesimismul, deşi n-am făcut decât să refuz să mă îmbăt cu apă rece şi să-i conving şi pe alţii, pe cât m-am priceput, să rămână treji.

În toamna lui 2016, când vestitul program al PSD încă nu devenise Biblia Guvernării şi nici şeful PSD Dumnezeu Însuşi, lucizii întrezăreau cât de mincinoasă şi periculoasă era făgăduinţa transformării României într-un rai cum altul nu-i pe lume, scăldat în lapte şi în miere. Nu toţi uitaseră nefastul Caritas din anii ’90, când unii s-au lăsat păcăliţi că poţi băga în maşina de tocat un kilogram de carne şi scoate 8 kile de cârnaţi, la nesfârşit.

Prea mulţi români s-au lăsat amăgiţi că belşugul vine administrativ, prin Ordonanţe de Urgenţă, din pixul unor conducători mesianici. Au crezut orbeşte în salarii mai mari, de care s-au bucurat însă doar armatele de funcţionari şi pensionari speciali.

Iluzia s-a risipit zilele trecute, când chiar şi cei mai indiferenţi, cei care ziceau că nu votează şi nu protestează fiindcă politica nu-i poate atinge, s-au trezit că minciuna are şi un sfârşit. Până şi cei mai săraci cu duhul încep să înţeleagă că Ordonanţa Teodorovici, prin care Guvernul se desparte anul acesta de români, îi va lovi serios pe toţi, cetăţeni şi firme, de la mic la mare.

Acesta e momentul adevărului. Până acum, guvernanţii s-au împrumutat cu sume astronomice cât să anestezieze poporul până îşi rezolvă ei problemele penale. Dar ce se vede după înglodarea în datorii? Autostrăzile? Cel mult pe hărţi! Liniile ferate modernizate? Tot mai multe sunt, pur şi simplu, dezafectate! Cele 8 spitale regionale? Până şi cele existente sunt înghiţite de stafilococi, de gândaci, de ruină.

Triada PSD-ALDE-UDMR a fluturat făgăduinţa bunăstării doar până şi-a atins singura prioritate: măcelărirea legii. A reuşit, a amputat Codurile penale, a capturat instituţiile judiciare şi, sub incredibilul pretext al Centenarului, a impus ca proiect de ţară scoaterea hoţilor din puşcării. De parcă de la Burebista încoace istoria nu aştepta decât un român providenţial, născut, iar nu făcut în eprubetă, care să realizeze Marea Amnistie Naţională.

Aşa cum a sfidat specialiştii când atenţionau că, omorând legea, îngroapă ordinea civilizaţiei, puterea n-a ţinut seama nici de economiştii care prezic în clar, acum, dezastrul economic.

În tot răul e şi-un bine, zice românul, iar de data asta cred. Balul s-a terminat şi, abia de-acum, abia atins la buzunar, se poate deştepta. Altfel, va fi din nou ca-n vechiul banc de dinainte de ’89, când pesimiştii ziceau că mai rău nu se poate, iar optimiştii că ba da.