S-a petrecut o bătaie între doi băieţi, un român şi un străin de culoare, săptămâna trecută în pasajul Vulturul Negru. După spusele celui care a filmat, cearta ar fi pornit de la o fată şi probabil că la mijloc era şi un pic de alcool. Bătălia s-a încheiat destul de repede, după ce străinul a fost trântit la pământ şi bumbăcit destul de tare. Dar efectele ei în spaţiul public au fost mult mai puternice.
S-a ajuns să se pomenească despre pericolul imigraţiei şi chiar de islamizarea României. Dacă eroul român s-ar fi luptat cu un maghiar, tema ar fi fost ungurii, Ardealul şi tendinţele lor teritoriale.
Dacă era un evreu cu perciuni lungi, s-ar fi deschis un alt fir narativ la fel de generos. Nici un asiatic nu cred că ar fi scăpat cu bine fără să-i fie târât tot poporul în discuţie. Că aşa suntem noi, românii, avem baiuri cu toţi.
Când populaţii mari de imigranţi vor veni în România, şi probabil că vor veni în următorii ani în căutarea unui trai mai bun, va cădea definitiv şi mitul îndelung promovat al ospitalităţii româneşti.
Teama de cei diferiţi, de cei altfel, se va transforma în ostilitate şi naţionalism de subzistenţă. Când străinii vor veni să ceară, nu să ne ofere, ne vom întuneca la faţă şi vom mai pune un lacăt la uşă.
Plătim bir deceniilor de izolare între propriile graniţe ce au ajuns să se transforme în ziduri ale minţii. Deschiderea spre Europa şi lume funcţionează doar într-un singur sens - ne place să mergem la ei, dar nu vrem să vină şi ei la noi.
E drept, mişcările de populaţie şi schimbările demografice din ultimele decenii s-au petrecut parcă prea repede ca să le putem înţelege în tihnă. Ne place viteza doar pe şosele şi pe internet, nu şi în privinţa schimbărilor din jurul nostru.
Reacţionăm cumva surprinzător, având în vedere că de secole multe trăim amestecaţi unii cu alţii în această parte de Europă în care lumea s-a intersectat dintotdeauna. Ne încăpăţânăm să aplicăm clivaje pe bază de culoare, limbă şi naţionalitate.
Ne răzbunăm pentru izolarea pe care am simţit-o la meciurile din deplasare şi îi vom toca mărunt pe ceilalţi când vom juca acasă, fără nicio urmă de fair-play.
Bărbaţii s-au bătut mereu pentru femei şi o vor mai face şi în viitor. Dar atunci când provin din două popoare diferite, zarva lor poate căpăta proporţii naţionale şi religioase.
Nu se mai bat Vasile şi Abdul, ci creştinii cu musulmanii, fiindcă celălalt trebuie băgat musai într-o nişă antagonică pentru ca ura să devină legală. Ne amestecăm într-un ritm prea accelerat, iar tradiţionalismul şi naţionalismul nu ajută la deschiderea orizonturilor.
Iar ospitalitatea, ca orice minune, ţine doar 3 zile.