În ultimele două luni, primarul Ilie Bolojan a ieşit săptămânal să mai anunţe un snop de investiţii, semn că încă va mai dura până să avem parte de linişte. E puţin probabil ca investiţiile să se termine la data planificată, dar cred că de prin 2022 vom intra într-o etapă mai aşezată.

Interesante mi se par două proiecte. Pentru prima oară, edilii merg la firul ierbii, în cartiere, şi-i întreabă pe locatari cum ar vrea să arate spaţiile dintre blocuri. Primăria vrea să regenereze spaţiile unde au mai rămas, din vremea comunismului, nişte case stinghere şi schelete din beton hidoase.

Un alt proiect care va suscita multe comentarii vizează sprijinirea investitorilor care construiesc blocuri. Primăria se angajează să asigure utilităţile, cu condiţia ca dezvoltatorii să-i dea parcările spre administrare. S-a avut în calcul probabil succesul avut cu Parcul Industrial, care a devenit extrem de atractiv odată ce oraşul a pus toate utilităţile la dispoziţia investitorilor.

Aici, însă, cred că miza a alta. Nu stă Primăria în suta de euro pe care o poate lua anual locatarilor. Dorinţa lui Bolojan e ca aceste blocuri să se racordeze la reţeaua de termoficare, pentru ca în câţiva ani CET-ul să aibă mii de consumatori noi, contrar tendinţei manifestate la nivel naţional.

Eu zic că, dacă tot e pusă pe stimularea construcţiilor de locuinţe, Primăria ar trebui să facă şi drumuri civilizate pe dealurile oraşului, mai ales că acolo a extins deja utilităţile.