Neisprăviţii de la Ministerul Educaţiei au mai fătat o mărgică. Au elaborat un Cod de etică prin care se interzice profesorului care predă la clasă să îşi mediteze propriii elevi. Hai să zicem că acest aspect e corect, chit că poate fi uşor de eludat dacă profesorii fac schimb de elevi între ei. Mă aşteptam să interzică total meditaţiile, dar probabil că nu i-a dus capul până acolo.

Un alt efect al modificărilor este că, practic, se desfiinţează After School-ul. În acest sistem, care era o iniţiativă privată, învăţătoarea îşi făcea un PFA, plătea chirie la şcoală, lucra cu copiii, iar aceştia ajungeau acasă cu temele făcute. Totul era la vedere şi banii fiscalizaţi. Acum s-a decis ca aceeaşi chestiune să continue, dar fără ca învăţătorul să primească bani în plus.

Mă şi miram că politrucii din Educaţie pot lăsa un lucru să funcţioneze bine după ce au bulversat naţiunea cu schimbările lor inepte. Noul Cod de etică trebuia să înceapă cu alte domenii.

Cred că nu este etic să avem în Minister imbecili agramaţi, incapabili să lege două fraze. Este etic ca elevii să meargă la toalete fără apă curentă? Sau ca şcolile să nu aibă autorizaţie de funcţionare? Despre ce etică vorbim când există profesori de slabă calitate care într-un sistem normal de învăţământ n-ar fi putut absolvi mai mult de 8 clase?

De 30 de ani învăţământul românesc se dovedeşte un eşec, iar excepţiile nu se datorează "reformei" permanente şi schimbării legilor, ci devotamentului unor dascăli şi încăpăţânării unor părinţi care încă mai cred că şcoala te face om.