Când am auzit că Bolojan vrea să confere unui sfert din oraș statutul de stațiune balneară m-am gândit că a luat modelul de la colegii din Consiliul Județean, unde-i trai, nenicule, pe banii babachii. Lăsând gluma deoparte, este evident că primarul pariază pe turism. Iar o ancoră foarte serioasă în acest domeniu sunt muzeele.

Recunosc că în trecut m-am pronunțat pentru mutarea Muzeului Țării Crișurilor în Cetate. Am greșit. La fel ca în bancul acela cu constructorii care fac un pod - încep de pe ambele maluri și, dacă se întâlnesc, avem un pod, dacă nu, avem două poduri -, așa ne-am ales și noi cu două mari muzee, cel de la fosta Garnizoană și cel din Cetate.

Când se vor finaliza Muzeul Art Nouveau și cel al Masoneriei, şi când Muzeul Țării Crișurilor va fi la capacitate maximă, Oradea va sta excelent la acest capitol. De Noaptea Muzeelor, 40.000 de orădeni au ieșit să vadă expozițiile, adică un orădean din cinci. Potențialul de vizitatori este uriaș și la el se pot adăuga și turiștii.

Este evident că oamenii ies de Noaptea Muzeelor și pentru că intrarea e gratuită. Tocmai de aceea, poate n-ar strica să avem măcar o dată pe lună, între anumite ore, intrarea liberă. Nu din banii de bilete se întrețin aceste instituţii.