Am să încerc să explic pe înţelesul noilor generaţii sintagma "Ai carte, ai parte" pentru că ştiu că a devenit atât de răspândit mesajul, încât s-a perimat. Când eram tânăr, nu o pricepeam nici eu şi mi se părea doar ceva vehiculat de pensionari.
Păi, hai s-o luăm aşa: ai 16 sau 19 ani. Eşti la liceu sau ai intrat la facultate. Toată viaţa ta ai copiat la teze, ai chiulit de la matematică, ai bătut cafenelele în ora de istorie şi ţi-ai făcut fiţuici la fizică. Cumva-cumva ai trecut de Bac (în caz că l-ai trecut) şi ai ajuns la facultate unde faci aceeaşi chestie. Sau poate eşti încă în liceu şi visezi să dai la Drept, dar ai doi de cinci la română.
Şi te gândeşti că "ce mare brânză?"; dacă ai putut să te strecori prin sistem până la vârsta asta, va merge şi de acum încolo. Şi ai avea perfectă dreptate în majoritatea instanţelor: aşa cum ai copiat într-a X-a, vei putea copia şi în clasa a XII-a. Dacă ţi-a mers la liceu, îţi va merge cel mai probabil şi-n facultate. Vei fi extrem de uşurat(ă) să afli chestia asta. Scopul tău e să obţii cumva diploma aia pentru că toată lumea are diplomă şi doar n-oi fi tu mai prejos. Restul sunt detalii. Te descurci tu.
Problema e că nu. Nu te vei descurca.
Permiteţi-mi să detaliez:
Ştii toţi profesorii ăia care nu te-au prins copiind? Ăia de-ai râs că i-ai fraierit la teză sau examen venind cu "casca" sau fiţuici? Ăia toţi, fără excepţie, ştiau ce faci. Ai scăpat neprins datorită lor, nu datorită dibăciei tale în ale inspiratului de la colegul de bancă. Iar după ce s-a terminat testarea şi-ai plecat acasă zâmbind, au plecat şi ei acasă; tot zâmbind. Au văzut sute de copii ca tine - toţi cu acelaşi zâmbet satisfăcut pe faţă. În plus, cadrul didactic ştie trei chestii: că 1. salariul lui e acelaşi, că treci, că nu; 2. după ce termini liceul sau facultatea, nu mai eşti responsabilitatea lui; şi 3. - după ce primeşti diploma, îţi va dispărea zâmbetul rapid. Va termina promoţia ta şi-i vei povesti iubitului/iubitei ce drum anevoios ai parcurs, cu slalomuri printre restanţe şi ameninţări de corigenţă. Iar foştii tăi profesori vor face probabil aceeaşi chestie, dar la modul intern: amintindu-şi pentru ultima oară de tine şi râzând niţel cu vocea lăuntrică.
Pentru că după ce ai diploma de Bac sau cea de licenţă, dai piept cu viaţa. Planul tău era să mergi în Spania pentru că doar proştii au facultate. Ori poate să te angajezi programator dacă tot ai terminat IT. Doar ai diplomă! Şi vei merge în Spania sau la interviul de job şi vei da acolo de 80 de oameni fix ca tine: aceleaşi haine, aceeaşi vârstă, aceeaşi înălţime, aceleaşi studii. Toţi strângând în mâini diplomele lor şi memorând în gând prezentarea personală: "Mă numesc Cimpoi Gavril şi-s aci să lucrez".
Să luăm acum scenariul fericit: cel în care tu, din 80 de oameni, eşti ales să lucrezi în corporaţie. Sau să lucrezi în Spania ca "ceva". Ţi s-a pregătit biroul, primeşti laptop, se negociază salariul. Te simţi bine - ai mai trecut un "hop". Ai job. Şi-l pierzi după o lună. Pentru că nu ştii să faci absolut nimic. Ştii materiile alea la care ai copiat în liceu sau facultate? Ei bine, alea aveau rostul de a te pregăti nu pentru a obţine un loc de muncă bun, ci pentru a-l păstra. Vezi tu - loc de muncă prinde oricine ştie minţi la interviu. Loc de muncă BUN nu au mulţi însă. Ai minţit şi te-ai şerpuit cumva printre 80 de candidaţi, ai avut noroc şi te-au ales pe tine. Problema e că şeful tău ştie doar de capitalism, nu de cafele în prag de sesiune. Ăla n-a ajuns şef al propriei lui firme pentru că ar fi chiulit de la chimie non-stop. Şi-acum s-a pricopsit cu tine: "inutilul", "inutila". Un om cu diplomă care nu poate tasta o funcţie în cel mai lejer limbaj de scripting. Juristul care nu ştie unde să găsească Monitorul Oficial. Contabila care nu înţelege fracţii. Aşa că dă din umeri, te zboară, face un nou interviu de angajare şi-l ia pe cel care n-a copiat la examene, ci a învăţat toate lucrurile alea de care tu ai fugit.
E vară. Ai scăpat din sistemul de învăţământ. Stai în faţa unei firme în care nu vei mai intra vreodată şi strângi în mâini diploma aia. Te linişteşti la gândul că vei reuşi în locul următor. La interviul următor. Ţi-a mers în şcoală, va merge şi aici. 20-30 de ani mai târziu eşti tot taximetrist cu diplomă în IT. Îl duci acasă de la gară pe un tip care-ţi pare cunoscut de undeva dar nu-l poţi nicicum plasa în memorie. E proful tău de mate din liceu. Coboară la destinaţie, îţi plăteşte cursa şi se îndepărtează zâmbind.
Nu te-a recunoscut.
Taximetriştii vin şi pleacă; n-ai cum să ţi-i aminteşti pe toţi.