La bază maistru, pensionat anticipat, absolvent de Protecţia Mediului la 54 ani, fost şef la Partidul Socialist al Muncii, trecut la PSD, unde conduce organizaţia de pensionari, tovarăşul Dumitru Gherman a devenit deputat în august 2017, după decesul fostei PDL-iste Adelina Coste, iar apoi s-a remarcat prin trei mari acte de nesimţire.
În martie 2018 a spus că cetăţenii trebuie să stea la minimum 200 de metri distanţă de aleşii neamului. În aprilie 2019 a votat cot la cot cu Gheorghe Bogdan, Ioan Roman şi Szabó Ődőn castrarea Codurilor penale în favoarea infractorilor, după ce în decembrie 2017 spusese că nu crede că le va susţine. Acum, în iulie 2019, propune o aşa-zisă lege a recunoştinţei între generaţii, care ar obliga adulţii să-şi întreţină părinţii, bunicii şi străbunicii, achitându-le o pensie convenită printr-un contract sau stabilită de un judecător, în caz contrar riscând închisoarea între 6 luni şi 3 ani sau amendă penală.
Gherman motivează că „familia este supusă unor profunde şi nedorite perturbaţii asupra unităţii şi solidarităţii necesare asigurării existenţei şi continuităţii în spaţiul naţional românesc” (deci rezolvă, vezi Doamne, perpetuarea naţiei), că „normele morale se dovedesc a nu mai fi suficiente pentru a crea obligaţii reciproce între oameni” (aşa că transformă o chestiune privată într-una publică) şi că „marea migraţiune a forţei de muncă tinere din România spre ţările din vestul Europei are impact economic, social şi uman incalculabil” (nerezolvabil, chipurile, prin politici corecte de oprire a exodului provocat tocmai de PSD şi prin politici reale şi sănătoase de stimulare a natalităţii).
E evident că doar o minte bolnavă putea născoci asemenea aberaţii, pentru că românii, mai mult ca alte neamuri chiar, sunt familişti. Părinţii îşi ţin lângă ei copiii adesea până la mare maturitate, iar copiii, deveniţi adulţi, rup din banii pentru creşterea propriilor copii pentru a-şi ajuta părinţii şi bunicii cu bani, alimente, plata întreţinerii, şpagă la doctori ş.a.m.d.
Dar Gherman nu moralitatea tinerilor o vizează, ci iminentul colaps al sistemului de pensii: după ce a umflat şi înmulţit cu nesimţire pensiile speciale (el însuşi va primi pensie specială la final de mandat), guvernarea se pregăteşte ca în lipsa banilor pentru plata unor pensii decente (răsplata firească pentru cotizaţiile la sistem în timpul activităţii), răspunderea să fie aruncată în spinarea copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor. Practic, tinerii de acum, de mâine şi de pomânine vor plăti nu doar uriaşele împrumuturi pe care le tot face Partidul, ci şi întreţinerea bătrânilor, sarcină de care nu va mai fi capabil Statul.
Indiferent dacă ideea tovarăşului Gherman va deveni sau nu lege, două concluzii: acesta e nesigur că le-a dat propriilor copii educaţia potrivită pentru a-l ajuta la bătrâneţe din proprie voinţă, altfel decât sub ameninţarea puşcăriei, iar a doua că nu scoţi cu una-cu două comunismul din pesedistul bătrân.