Spre deosebire de anii trecuţi, Untold-ul de anul ăsta a început într-o atmosferă uşor apăsătoare din cauza vremii, care ameninţa să paradească nişte momente. Şi a făcut-o de câteva ori. Prima victimă a fost Smiley, care, încă pe lumină, reuşise să adune pe stadion câteva mii de oameni în jurul scenei. Numărul s-a micşorat serios odată cu primele rafale de ploaie. Mulţi dintre cei veniţi fără protecţie au primit pelerine de ploaie din partea voluntarilor răspândiţi în zona festivalului.

La Untold trebuie să te obişnuieşti rapid cu marea frustrare că nu poţi fi în toate locurile în acelaşi timp. Dacă ai venit doar pentru anumiţi artişti, e simplu, mergi să-i vezi şi gata. Dacă dimpotrivă, vrei să vezi cât mai multe, ai o mare provocare. Nu numai suprapunerea orelor este o problemă, ci şi timpii de deplasare de la o scenă la alta. Când în festival sunt 90.000 de oameni pe seară, mişcarea e anevoioasă.

Noutăţi

Scena Forrest s-a mutat pe partea opusă a axului central, iar faţă de anul trecut a apărut scena Nostalgia, unde s-a mixat exclusiv muzică veche şi care a avut un succes nesperat. În fiecare dimineaţă, când plecam, sub imensul glob disco era plin de lume care dansa pe orice, absolut orice. Lângă tramvai a apărut şi un linghişpir (îi provoc pe non-ardelenii care citesc să afle ce e ăla), iar numărul de activităţi pentru timpul zilei mi s-a părut considerabil mai mare. Zona Pro TV a fost încă o noutate interesantă.

Securitatea

Din nou exemplară. Celor care se plângeau că văd prea mulţi minori le spuneam să se bucure – asta înseamnă că festivalul este sigur. Părinţii nu sunt idioţi, nu şi-ar lăsa copiii acolo dacă nu ar fi aşa. Poliţie, jandarmerie, firme private de pază şi, cu siguranţă, mulţi agenţi în civil. La intrare s-au verificat inclusiv pachetele de ţigări pentru a nu se introduce droguri. Nu bag mâna în foc că nu s-au mai strecurat, dar pentru mine a fost prima dată când n-am simţit pe nicăieri miros de iarbă.

Lume multă

Cifre oficiale: 90.000 în prima zi, 95.000 în ziua a doua, 90.000 în ziua a treia, 90.000 în ziua a patra. Exemplu de înghesuială: dacă anul trecut am putut ajunge la Borgore până în faţa scenei Alchemy, unde încă mai era spaţiu de dans, anul acesta nu am mai putut trece nici măcar de jumătatea mulţimii. Ca să ajung la Paraziţii, în spaţiul tehnic din faţa aceleiaşi scene, a durat cât timp băieţii au vărsat 3 melodii. Şi ţineţi cont că au cântat în paralel cu Robbie Williams, la fel cum şi anul trecut au făcut-o cu Black Eyed Peas. Publicul a venit din foarte multe ţări ale lumii – Brazilia, Mexic, Franţa, Hong Kong sunt doar câteva exemple exotice care mi-au sărit în ochi.

Preţuri

Mai mari decât cele de anul trecut: 10 lei – o bere Ursus la doză, 11 lei – un Ursus Retro, 21 de lei – un strop de whiskey, un spriţ de Cola şi o mână de gheaţă, 25 de lei o porţie de cartofi prăjiţi mai speciali, 29 de lei un hamburger, 40 de lei – o porţie de coaste cu cartofi şi murătură. Şi, pentru ca să ai cât mai puţine dileme în faţa standurilor, anul acesta numărul intrărilor pe zi în zona festivalului s-a limitat la 2. Asta pentru şmecherii care vor să mănânce afară.

Centrul de presă

La centrul de presă, atmosfera a fost destul de mişto. Lume multă, chiar prea multă, după cum s-au plâns unii, dulciuri, chipsuri şi fructe pentru Măria Sa Presa, precum şi două frigidere pline cu bere, apă şi răcoritoare. În prima noapte, stupoare şi oroare!, berea din frigider s-a terminat pe la 4 dimineaţa. Gazdele au luat măsuri, iar situaţia nu s-a mai repetat în zilele următoare.

Faţă de anul trecut, când am auzit că nu s-au făcut conferinţe de presă, anul acesta au fost câteva: Armin Van Buuren, Tujamo, Danny Avila, Mike Perry, Timmy Trumpet. Domnul ATB ne-a păcălit şi nu a mai venit. Am avut bucuria să stăm de vorbă cu oameni absolut normali care n-au făcut nicio clipă paradă de celebritatea lor. Armin van Buuren şi-a păstrat zâmbetul pe buze chiar şi atunci când a fost întrebat de un jurnalist cum reuşeşte să mixeze 7 ore fără să meargă la toaletă. Ne-a răspuns că recordul său e de peste 12 ore. “Probabil aşa m-a făcut mama, DJ!”.

Câţi oameni lucrează pentru un DJ?

La singura conferinţă de presă la care am mers în viaţa mea la 1.30 noaptea, l-am întrebat pe Tujamo câţi oameni au lucrat pentru show-ul ce abia îl încheiase. “25”, mi-a răspuns şi a enumerat câţiva: de la agentul care se ocupă de organizarea concertului, tour manager-ul, fotograful personal şi cei 4 cameramani veniţi cu el la Cluj, până la tipul care se ocupă de imaginile proiectate pe scenă, echipa care se ocupă de lumini şi efectele pirotehnice... “Oamenii văd doar un DJ, dar în spatele lui e o echipă întreagă care lucrează din greu”. Tujamo e pe locul 46 în topul modial al DJ-ilor realizat de DJ Mag.

Şi acum despre muzică

Aducerea lui Robbie Williams a fost, fără îndoială, ideea anului. Fără el, capitolul 5 Untold ar fi fost un pic mai subţire decât precedentele. Să nu uităm că Untold a pornit-o din prima cu tot ce era mai bun pe piaţă şi exista riscul de a nu mai putea menţine nivelul de atractivitate de la an la an. Aducerea unui headliner din afara zonei DJ, cum au făcut şi anul trecut cu Black Eyed Peas, poate fi o soluţie şi pentru viitor. Robbie a preluat din mers rolul de locomotivă de promovare de la veteranul Armin van Buuren, cam supra-expus la Cluj în ultimii 5 ani.

Faţă de un concert standard şi exclusiv Robbie Williams, a existat o diferenţă sesizabilă. E una să cânţi doar în faţa celor veniţi doar pentru tine, şi alta să ai în public oameni care se află acolo şi pentru tine. Publicul de festival e mai eterogen. Aşa se explică de ce, în unele momente, oamenii nu ştiau versurile ori melodiile. Probabil că pentru Robbie Williams a fost cea mai tânără audienţă din ultimii ani, care nu avea de unde să ştie melodii ca “Sweet Caroline” (a lui Neil Diamond), interpretată de artist împreună cu tatăl său. Cu toate acestea, reacţia publicului a fost plină de bucurie şi respect pentru starul britanic, iar cântarea a fost un eveniment de neuitat.

Armin a anunţat că pregăteşte un show unic, pe care nu îl va mai prezenta nicăieri, cu mulţi invitaţi şi surprize. A început la miezul nopţii de vineri, alături de Orchestra Operei Române din Cluj-Napoca, şi a ţinut-o până dimineaţa pe la 7, cu diverse inserţii ale unor vocalişti aduşi special pentru show. Peste 130 de melodii, majoritatea proprii, dar şi remixuri de la Van Halen, Depeche Mode, Faithless, Prodigy sau Calvin Harris. Doar fanii adevăraţi ai olandezului mixător au rămas până la final, pentru că ploaia s-a întors spre dimineaţă şi i-a alungat pe ceilalţi.

Australianul Timmy Trumpet s-a urcat pe pupitru şi a dansat într-un mod absolut unic, a cântat la trompetă şi a băut votcă întruna, combinând muzica cu entertainmentul într-un show care a lăsat pe toată lumea cu zâmbetul pe buze. A făcut show şi la conferinţa de presă, din câte am auzit (am lipsit pentru că am auzit prea târziu de ea).

Pe Dimitri Vegas şi Like Mike i-am denumit încă de anul trecut, în glumă evident, “curvele festivalului”. Oamenii ăştia doi vin cu temele atât de bine făcute încât ştiu exact ce le place oamenilor din faţa lor şi îi ating prin toate punctele sensibile. Cu maleabilitatea în ceea ce priveşte programul muzical şi cu versatilitatea lor ar face furori chiar şi pe la nunţi.

Morcheeba, un alt nume greu al ediţiei de anul acesta, şi-a strâns publicul pe scena Forrest şi a executat o cântare ca la carte, cu o Skye Edwards fină şi minunată la voce. Pe aceeaşi scenă au revenit şi Inner Circle, care anul trecut au avut mare succes, şi Tanya Stephens, care a fost şi la ediţia din 2016. O revelaţie pentru mine a fost Sevdaliza, o cântăreaţă olandeză de origine iraniană, cu un sound extrem de interesant situat între R&B şi trip hop, dar cu multe alte influenţe.

Reîntoarcerea lui David Guetta, care nu mai călcase pe aici de la prima ediţie, cea din 2015, a fost considerată comercială dar totuşi spectaculoasă. Chiar şi Robbie Williams a dansat pe lângă scenă la jumătate din show-ul său împreună cu echipa de dansatoare care, mai devreme, îi ţinuseră companie pe scenă. Martin Garrix, nr. 1 în topul DJ Mag, venit cu un tir de echipamente de scenă după el, a fost aşa cum prevede fişa postului – proaspăt, agresiv şi spectaculos.

Volumul pe stadion

Nu vreau să închei fără o menţiune specială: volumul pe stadion a fost mai scăzut decât anul trecut. Nu a sunat mai prost, ci doar mai încet. Dacă a fost o directivă de la acţionariat pentru a nu-i mai deranja pe clujeni sau pe cei 74.000 de pensionari care au bătut în ţeavă în prima seară (vorba unui site de umor) nu ştiu. Instalaţia de lumini de pe inelele stadionului a avut mult mai puţine aparate, dar acestea au fost folosite ingenios, aşa că nu s-a simţit o scădere.

Untold 2019 a fost o experienţă deopotrivă entuziasmantă şi extenuantă. Aplicaţia festivalului mă anunţa la ieşirea din ultima seară că au început deja înscrierile pentru ediţia 2020. Ca de obicei, primele abonamente pentru cele 4 zile se vor vinde înainte să se ştie toate numele de pe afiş. Cine va fi headliner? Va mai veni Armin van Buuren în al 6-lea an consecutiv? Doar două întrebări la care vom afla răspunsul la anu'. Să fim doar sănătoşi şi rezistenţi, căci campania de promovare a început deja.