Un vechi cântec spune: "Cartea n-are cine-o face / Căci primarul nostru zace". Noi am avut în Oradea şi primar care zace, şi primar care face. Când în Oradea nu se mişca nimic, investitorii erau puşi pe fugă şi paralele umpleau conturile edililor, multă lume s-a revoltat. Acum, că se sapă, se repară, se betonează, se sudează, se modifică, tot există o masă de nemulţumiţi.

Bolojan ne anunţă că în onoarea Centenarului vrea să facă 100 de mari proiecte. Unii iau asta ca pe o ameninţare, motivând că iar vom fi nevoiţi să răbdăm zgomot, praf şi deranj. Adevărul e că nimănui nu-i convine să aibă un şantier în casă şi cel mai frumos moment nu e acela în care îţi vezi locuinţa renovată, ci în care nu-i mai vezi pe şantierişti prin preajmă.

Eu nu mă tem de epoca betonului, pentru că drumurile, pasajele supraterane şi construcţiile nu se fac din chirpici sau din mătasea broaştei. În schimb, mi-aş dori ca, din cele 100 de proiecte, măcar câteva să rezolve infrastructura pentru sport. Nu cred că Oradea are nevoie de un stadion cu 30.000 de locuri, căci la cum merg lucrurile în fotbalul autohton ne-ar trebui 20 de ani să umplem o asemenea arenă. Dar bani pentru renaşterea stadionului Tineretului poate s-ar mai găsi. Finalizarea trambulinelor de sărituri de la Aquapark şi acoperirea Bazinului olimpic ar ajuta şi ele sportul de performanţă.

Bine că nu suntem în 2117, că făcea Bolojan 200 de lucrări de investiţii cu ocazia Bicentenarului. Atunci să fi văzut iureş...