În ultima zi a festivalului dedicat Sfântului Ladislau, orădenii au putut vedea, în premieră în oraşul lor, un concurs de atelaje, desfăşurat în Şanţul Cetăţii, în cadrul căruia mai mulţi concurenţi din judeţul Bihor şi din Ungaria s-au întrecut în curse cu obstacole.

Evenimentul a fost organizat, duminică, în prima parte a zilei, în cadrul Zilelor Sfântului Ladislau de Asociaţia Agricultorilor din Valea Ierului, care speră că acest tip de competiţie să devină o tradiţie şi în Oradea, nu doar în zona lor de judeţ.

După probe pline cu adrenalină, cei mai buni driveri (conducătorii trăsurilor) au fost premiaţi, ducând acasă cupe aurite.

Sărbătoarea dedicată celui considerat întemeietorul Oradiei continuă, duminică după amiază, cu un show de acrobaţii pe cai (de la ora 17, în Parcul Cetăţii) şi un concert cu regele regele rock’n’roll-ului din Ungaria, Fenyő Miklós (ora 21, în curtea Cetăţii).