Teatrul Szigligeti a ales să-şi promoveze următoarea premieră într-un mod inedit, iar astfel, miercuri seară, a invitat jurnaliştii locali să participe, alături de dansatori, actori şi voluntari, la crearea decorului pentru spectacolul de teatru-dans "Pasărea nimănui", inspirat şi din cultura japoneză şi realizat Ansamblul Nagyvárad.

Mai precis, la Sala Studio a Teatrului Szigligeti, voluntarii, între care şi mai mulţi ziarişti, au făcut cocori din hârtie colorată pe care i-au pus într-un copac ce va apărea în spectacolul de teatru dans care va avea premiera pe 26 ianuarie, de la ora 19, pe scena teatrului din Oradea.

Pentru a putea face origami cu spor, voluntarii au fost încurajaţi de instrumentiştii Ansamblul Nagyvárad, care au interpretat o parte din coloana sonoră a spectacolului. La pregătirea decorului a contribuit şi directoarea Teatrului Szigligeti, Czvikker Katalin. 

Spectacolul se bazează pe romanul "Pasărea nimănui", de Anna Szabó T., apărut în anul 2015. Având o atmosferă de basm, spectacolul vorbeşte despre modul în care două persoane singuratice se regăsesc. Autoarea a folosit o poveste orientală ca punct de pornire pentru roman, povestea unui cocor care se transformă într-o fată frumoasă.

Personajele sunt doi tineri deosebiţi care trăiesc izolaţi, departe de lume. Este o poveste magică, în care arta şi natura apar în paralel, iar cultura maghiară se întâlneşte cu cea orientală. Protagonistul Tátos reprezintă tradiţia maghiară, iar Tori, cocorul transformat în fată, cultura orientală.

"Este o poveste despre libertate, dragoste, fidelitate, singurătate artistică şi moarte. (…) În primul rând, despre împletirile întortocheate dintre individ şi lume, respectiv dintre artist şi societate. Ţie, drag spectator, poate îţi spune ceva diferit. Poate îţi şopteşte despre singurătate, sau despre o dragoste nouă, despre cunoaşterea de sine sau doar extazul euforic al jocului, despre moarte sau despre acea rotaţie minunată din care facem parte cu toţii", spune Tóth Tünde, regizoarea spectacolului.

La realizarea spectacolului, au contribuit coregrafii Imola Tőkés, Csaba Györfi şi Sándor Brugós. Muzica a fost compusă de compozitorul Tibor Cári, distins cu Premiul UNITER, respectiv Cecília Trabalka, tânăra actriţă a Trupei Szigligeti. Decorurile au fost realizate de Tamás Rákay, iar costumele de Cristina Breteanu. La spectacolul acompaniat cu muzică live participă dansatorii şi muzicienii Ansamblului Nagyvárad.

La premieră, sunt valabile abonamentele "Szigligeti Ede", iar biletele pot fi achiziţionate la casieria teatrului (deschisă de luni până vineri între orele 14-19, sau cu o oră înaintea începerii spectacolelor), respectiv online, la adresa biletmaster.ro.