Pentru al patrulea an consecutiv, în parcarea complexului comercial ERA Park are loc, sâmbătă, festivalul-concurs D’ale porcului, în cadrul căruia 22 de primării din Bihor, dar şi din două judeţe maghiare vecine şi una a Ocolului Silvic Sfânta Maria, se întrec în prepararea de mâncăruri din carnea unor porci proaspăt tăiaţi.

Pălincă înainte de orice

Aşa cum se face la tăiatul porcului, munca a început de dimineaţă. De la răsăritul soarelui, echipele înscrise în concurs au pornit focurile şi au început să gătească toroşul, cârnaţii, caltaboşii şi jumările. Totodată, rapid s-a dat startul şi primului concurs al zilei: cea mai bună pălincă. Fiecare comună s-a lăudat, fireşte, că are pălinca perfectă, iar juriul, format din reprezentanţi ai organizatorilor, n-a avut o misiune uşoară.

Deşi n-a fost membru al juriului, preşedintele Consiliului Judeţean, Pásztor Sándor, a recunoscut, la deschiderea oficială a evenimentului, că nici el n-a scăpat de degustări. "Am gustat de la 8 comune şi tuturor le-am spus că vor câştiga", a zis, glumind, Pásztor.

Pentru că ştiu că nu pot convinge doar prin gustul bun al preparatelor, unele echipe s-au pregătit ca de o mare sărbătoare. De pildă, standurile comunelor Sînmartin şi Sântandrei au fost atent dichisite, cu ştergare şi oale de lut. Localnicii din Sînmartin au adus în plus şi plăcinte, prăjituri şi cozonaci, bunătăţi rapid devorate de vizitatori, iar cei din Sântandrei au plusat cu răcituri în care au scris, din morcovi, numele comunei, dar şi cu un purcel de lapte pregătit la proţap, iar un altul la un cuptor improvizat. Uitându-se la ei, aproape că n-a fost vizitator care să nu "zâmbrească"...

De asemenea, la fiecare stand s-au oferit, gratuit, gustări tradiţionale: slănină, cârnaţi, jumări şi, fireşte, roşii, ceapă ori murături.

Porc... din coteţul paralel!

Ca în fiecare an, amfitrion al evenimentului este Alexandru Pop, cunoscut drept Văru’ Săndel, ajutat de orădeanca Giorgiana Zăgrean. Plin de glume, Văru’ Săndel, care s-a autointitulat "naşul festivalului", a explicat şi de ce în Bihor un concurs de tăiat porcul se ţine la două luni după Crăciun: "A fost Valentine’s Day săptămâna asta şi aşa s-a întâmplat, că românul n-a ştiut cum să sărbătorească, aşa că a tăiat porcul".

Tot cu multe glume a asezonat Văru’ Săndel şi unul din momentele aşteptate ale festivalului: pârjolirea unui porc. Îndeosebi pentru copiii care n-au văzut niciodată o astfel de scenă, primarul comunei Pomezeu, Ioan Şora, a pârjolit exclusiv cu paie un porc, arătând cum făceau, pe vremuri, bunicii ori străbunicii lor. Momentul i-a impresionat pe pici: mulţi dintre ei n-au scos o vorbă văzând cum "arde porcul"...

În acelaşi timp, spre amuzamentul adulţilor puşi la curent cu actualitatea politică, întrebat de unde are porcul pe care îl pârjoleşte, Şora a răspuns franc: "Din coteţul paralel!".

Comune prietene

La concursul din Oradea participă şi două echipe din Ungaria: Biharugra şi Körösnagyharsány, comune înfrăţite cu Girişu de Criş şi Toboliu. De altfel, edilii bihoreni şi-au invitat omologii la festival întrucât de ani buni colaborează şi sărbătoresc împreună diferite evenimente.

"Legătura dintre Körösnagyharsány şi Girişu de Criş e din 1997, în 26 august a fost prima întâlnire, am trecut frontiera şi ne-am întâlnit în satul Cheresig, atunci era comuna Toboliu. De atunci am păstrat legăturile. Acum i-am chemat pentru că avem un punct de trecere deschis în fiecare sâmbătă între Körösnagyharsány şi Cheresig şi am zis că trebuie să vină", a explicat primarul din Toboliu, Pavel Maier.

La fel, primarul Ioan Paşca, din Girişu de Criş, a precizat că vecinii de peste graniţă sunt prieteni vechi ai comunelor bihorene şi că de fiecare dată când au o sărbătoare invită şi omologii din Bihor.

"Datorită relaţiei foarte bune şi vechi cu primarii din Girişu de Criş şi din Toboliu, am zis că trebuie să venim măcar să vedem festivalul, dar până la urmă şi participăm în concurs. Este foarte important să fim apropiaţi, să ne întâlnim cât de des putem", a precizat şi primarul din Körösnagyharsány, Makra Tibor.

Şi localnicii din Körösnagyharsány prezenţi la Oradea au lăudat festivalul, dar au făcut şi comparaţii între produsele bihoreneşti şi cele ungureşti. "Unele sunt similare, dar multe produse sunt foarte diferite. La noi cârnaţii sunt mai picanţi, toroşul e foarte picant, caltaboşii au foarte multă ceapă", a spus Zoltan, un târg-mureşean stabilit de ani buni în Ungaria şi venit sâmbătă la "D’ale porcului".

Premii pentru cei mai buni

Vremea bună de sâmbătă i-a determinat şi pe orădeni să ia masa la festivalul de la ERA Park. La prânz, sute de oameni "roiau" în jurul standurilor, încercând să se decidă ce să mănânce. Orice porţie de mâncare costă 15 lei, bani pe care vizitatorii trebuie să-i plătească de la intrarea la festival.

Pe lângă mâncare şi băutură, orădenii găsesc aici şi produse precum untură la borcan, murături ori miere. În plus, întreaga zi, pe scena anume amplasată vor urca dansatori şi cântăreţi de muzică populară.

Desigur, cea mai mare întrebare la festivalul-concurs este cine va fi echipa câştigătoare. După ce doi ani la rând trofeul l-a luat Primăria Sântandrei, rămâne de văzut care va fi rezultatul din 2018. Cert este că, pe lângă premiul cel mare, se vor mai acorda premii pentru cei mai buni cârnaţi, cei mai buni caltaboşi, cel mai bun toroş şi cel mai bun produs specific zonei din care provin.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală D’Art, reprezentată de Nicolae Pop, şi de Asociaţia Firmelor Bihorene. "D’ale porcului" are mai mulţi parteneri şi sponsori care asigură fie partea artistică a evenimentului, fie materia primă, adică porcii din echipele pregătesc bucatele tradiţionale. Între parteneri se numără Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Bihor şi Asociaţia Comunelor din România.

UPDATE:

În acest an, marele trofeu al festivalului a fost câştigat de echipa comunei Sînmartin, condusă de viceprimarul Ştefan Patroc şi de primarul Cristian Laza.