Alina Eremia şi bandul ei au închis, duminică seară, Festivalul Familiei organizat de ERA Park Oradea în parcarea centrul comercial. Dacă până atunci publicul s-a împărţit între standurile cu distracţii şi bunătăţuri şi scenă, apariţia vedetei i-a strâns ciorchine în jurul boxelor, câteva sute, cu telefoanele în mâini.

Alina a simţit dorinţa spectactorilor de a cânta cu ea, aşa că le-a „servit” piese cunoscute, lăsându-i să o acompanieze. Boxele au bubuit, aşadar, cu „A fost o nebunie”, Poartă-mă”, „În dreapta ta”, „Cum se face”, „Dulce amar” şi altele la fel de cunoscute. Solista a mărturisit că era ca obosită, fiindcă a făcut 8 ore pe drum ca să ajungă de la Botoşani la Oradea, dar „a meritat, fiindcă sunteţi un public minunat”.

Recitalul s-a încheiat într-o atmosferă ferică, cu Alina Eremia cântând împreună cu tânărul auditoriu în lumininle telefoanelor mobile refrenul melodiei  „Când luminile se sting”, care aunţa practic stingerea reflectoarelor.

Cu toate acestea, evenimentul a mai continuat, mai bine de jumătate de oră, în backstage, unde Alina a oferit autografe şi s-a pozat răbdătoare cu zecile de fani înşiraţi cuminţi la coadă, pentru a-şi lua acasă amintirile unui final de vacanţă pe cinste.