Sediul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, din Piaţa Unirii a fost cuprins, sâmbătă seara, de un incendiu de proporţii catastrofale! Întregul aceoperiş al superbei clădiri este învăluit de flăcări gigantice.

Palat cuprins de flăcări

Cel care a început să ardă, în jurul orei 21.30, a fost acoperişul Palatului Episcopal, incendiul generând în scurt timp flăcări înalte, astfel că primele echipaje ale pompierilor au încercat să controleze focul folosind autospeciale cu scări.

Ora 22.00: Nu se ştie încă dacă sunt victime omeneşti. Traficul în Piaţa Unirii este blocat. Circulaţia tramvaielor este întreruptă.

Sute de orădeni s-au strâns în Piaţa Unirii şi filmează cu telefoanele mobile incendiul, fiind ţinuţi la distanţă de mai multe echipaje de Poliţie. 

Oamenii sunt îngroziţi de ceea ce văd şi cuprinşi de mâhnire pentru soarta clădirii, una dintre bijuteriile arhitectonice ale Oradiei.

Potrivit maiorului Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana, la faţa locului acţionează 50 de pompieri militari. Focul se manifestă pe aproximativ 200 metri pătraţi şi a cuprins tot acoperişul clădirii.

"Deocamdată nu există informaţii cu privire la existenţa vreunei victime. Avem la faţa locului toate efectivele disponibile la nivelul Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea, 6 speciale cu apă şi spumă şi două autoscări. În momentul de faţă se lucrează la localizarea incendiului", a spus Roşca.

Ora 22.30: Unul dintre turnurile clădirii s-a prăbuşit pe strada Episcop Mihai Pavel!

Ora 22.44: Viceprimarul Mircea Mălan i-a apostrofat pe pompierii că nu merg hidranţii din Piaţa Unirii şi că nu au anunţat societatea Distrigaz să oprească reţeaua de gaze în zonă.

Focul este mai violent, a cuprins etajul I al Palatului Episcopal, pe partea dinspre starda Episcop Mihai Pavel. Această stradă este închisă de autorităţi.

Incendiul pare să se fi extins la o altă clădire din strada Episcop Mihai Pavel. Pompierii încearcă să limiteze extinderea focului la construcțiile vecine.

La faţa locului vin mai multe echipaje de pompieri. Se aud tot mai multe voci în public care critică lipsa de eficienţă a acestora.

Se trage apă din Criş!

Ora 22.50: Nu este apă suficientă în reţeaua publică pentru a stăpâni incendiul. Pompierii încearcă să tragă apă din Crişul Repede, utilizând o pompă electrică şi un furtun lung de câteva zeci de metri.

Ora 23.00: Este sigur că întreg etajul I al Episcopiei a fost cuprins de flăcări. Ferestrele dinspre Piaţa Unirii încep să cadă una câte una, distruse de foc. Consecinţele incendiului se prefigurează de pe acum uriaşe.

Potrivit şefului UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, până în prezent incendiul nu a făcut victime.

Incendiu "localizat", se lucrează la "lichidare"

Ora 23.09: Oamenii din clădirile învecinate au fost evacuaţi, a declarat la Digi 24 prefectul de Bihor, Ioan Mihaiu, fără să poată peciza despre câte persoane e vorba. De asemenea, mai multe autovehicule aflate în zonă au fost mutate pentru a nu fi afectate de incendiu, a spus prefectul.

"Hidranţii funcţionează, maşinile au apă, vin permanent maşini cu apă. Se încearcă şi conectarea cu Crişul. Până la acest moment nu avem probleme, există resurse de apă", a mai spus Mihaiu, care a precizat că nu e nevoie deocamdată de sprijin din alte judeţe.

"Incendiul a fost localizat, lucrăm la lichidarea incendiului. Facem tot posibilul să împiedicăm propagarea incendiului la clădirile învecinate", a spus mr. Camelia Roşca la acelaşi post TV.

Reprezentanta ISU l-a contrazis însă pe prefect, confirmând că au existat probleme în alimentarea cu apă din reţeaua publică. "Trei hidranţi au fost nefuncţionali, dar acest aspect a fost remediat prin alimentarea cu apă din Crişul Repede", a spus Roşca.

Spirite agitate

Ora 23.25: Martori oculari au confirmat că s-a prăbuşit tavanul din sala mare a Palatului Episcopal.

Focul este de nestăvilit şi chiar pare să se extindă, în ciuda asigurărilor date de pompieri.

Spiritele în Piaţă sunt agitate. În centrul Oradiei s-au strâns mii de localnici, care urmăresc preocupaţi focul şi desfăşurarea de forţe. Foarte mulţi dintre ei condamnă - nu se ştie cât de justificat - felul în care au acţionat pompierii. Unii chiar au vociferat, la un moment dat.

Ora 23.30: Episcopul Bercea priveşte şocat cum flăcările distrug Palatul Episcopal. Preasfinţitul a spus doar că în podul clădirii nu exista nicio sursă de aprindere a focului. Preoţii greco-catolici sunt nemulţumiţi de intervenţia pompierilor.

Ora 23.45: Viceprimarul Mircea Mălan a declarat, la Antena 3, că pompierii au intrat în clădire şi că au planurile edificiului. "Echipele de intervenţie au intrat în interiorul clădirii. Din acest moment, lucrurile par a fi sub control. Preocuparea cea mai mare a fost să nu se extindă incendiul la celelalte clădiri din jur", a spus edilul.

Într-o intervenţie la aceeaşi televiziune, mr. Camelia Roşca a confirmat prăbuşirea unui "turn de lemn" şi a tavanului de la etajul I al clădirii.

Final apocaliptic

Ora 00.00: Din bizareriile internetului: Pe Wikipedia, la pagina alocată Palatului Episcopiei Greco-Catolice din Oradea, la miezul nopţii apare deja menţiunea sinistră: "Un incendiu violent a distrus edificiul în data de 25 august 2018".

Ora 00.25: Incendiul pare aproape stins. În imaginile filmate cu dronele se vede cum focul a mistuit întregul acoperiş, fixat pe o structură de lemn. Palatul a fost afectat în totalitate şi, cu siguranţă, sunt distrugeri mari şi în incinta clădirii, dar ele vor putea fi cuantificate abia după ce se va putea intra.

Prefectul Ioan Mihaiu dă declaraţii liniştitoare la Digi 24. Nu au fost victime, nu mai există niciun pericol cu incendiul, persoanele evacuate se pot întoarce la casele lor, nu au fost probleme cu sursa de apă, nu a fost nevoie de ajutoare, o parte din echipajele de intervenţie vor rămâne să supravegheze zona - sunt principalele idei enunţate de reprezentantul Guvernului.

Oamenii din piaţă se dispersează, pleacă pe rând spre case, cu tot cu telefoanele lor inteligente. „Show”-ul incendiar al zilei, care a avut ca „personaj” una dintre frumseţile Oradiei, ce dădea prestanţă centrului strălucitor al oraşului, a luat sfârşit. O zi neagră în istoria Oradiei, o seară în care Dumnezeu pare să-şi fi luat, pentru o clipă, privirea de la slujitorii săi greco-catolici...