Piaţa Unirii din Oradea a fost arhiplină la trecerea dintre ani cu mii şi mii de orădeni - copii bine înfofoliţi, tineri puşi pe distracţie şi purtând pălării sau ochelari cu "2020", familii, părinţi, bunici -, toţi pregătiţi să întâmpine noul an cu şampanie şi artificii. Au avut parte, însă, de o surpriză. Gazda serii, Emil Trifa, a anunţat de pe scenă că la miezul nopţii va începe un show de lasere din zona scenei, lucru care s-a şi întâmplat. Focul de artificii a pornit abia după a fost, însă, spectaculos. 

Piaţa centrală a oraşului găzduia doar câteva sute de orădeni în jurul orei 23, însă alte câteva mii s-au alăturat în pâlcuri până la miezul nopţii. De pe scenă, DJ Szanto Denis a mixat piese din repertoriul internaţional, dar şi cântece româneşti cum ar fi "Cântă cucu-n Bucovina". 

Cu câteva minute înainte de miezul nopţii, MC-ul a anunţat că se vor stinge toate luminile din Piaţa Unirii, lucru care s-a şi întâmplat, în timp ce un ceas proiectat pe scenă arăta numărătoarea inversă până la intrarea în 2020. Tot el le-a spus celor prezenţi că vor vedea întâi un show de lasere, însă se pare că nu toţi au fost atenţi. Exact la miezul nopţii, după ce şi-au urat "La mulţi ani!", mulţi orădeni şi-au îndreptat ochii spre cer, însă au fost surprinşi să nu vadă artificii, unii speculând că poate vor fi lansate din altă parte.

Din zona scenei a început show-ul de lasere colorate, care a durat circa 5 minute şi s-a încheiat inclusiv cu imagini proiectate pe un ecran de pe scenă care conturau clădiri şi monumente din Oradea, cum ar fi Cetatea, Teatrul, grupul statuar al poeţilor maghiari de pe Republicii şi statuia Regelui Ferdinand din Piaţa Unirii. 

Apoi, cerul a fost acoperit de artificii, spre încântarea celor prezenţi. "No, aşe da!", a exclamat în acel moment unul dintre orădenii prezenţi în Piaţa Unirii. Show-ul de artificii însoţit de muzică a durat circa 10 minute şi s-a dovedit unul spectaculos, fiind apreciat de cei prezenţi. 

După ce s-a încheiat totul, un tânăr şi-a chemat iubita pe scenă, unde a cerut-o în căsătorie. Spre bucuria lui, aceasta a spus "Da!".

Pentru noaptea de Revelion au fost mobilizate în centrul Oradiei mai multe echipaje de poliţie, pompieri şi jandarmi. Nu s-au înregistrat însă incidente majore.