Cetatea Oradea s-a umplut de oameni, vineri seară, în cea de-a doua seară a festivalului Toamna Orădeană.

Orădenii au început să se adune în Cetate încă dinainte de ora 20, când Damian Dărghici & Brothers au început să cânte atât melodii din repertoriul personal, cât și melodii celebre, fredonate de toți orădenii. „Constantine, Constantine”, „Muro Shavo” ori „Sukar san sukar cheles” sunt doar âteva dintre piesele cu care i-au încălzit pe spectatori.

La ora 21, când Elena Gheorghe a urcat pe scenă, peste 3.000 de oameni, printre care și mulți turiști, se aflau în curtea fortăreței, iar alte câteva sute erau la intrare, pe pod sau așteptau înfometați la rând, atât la preparatele tradiționale, cum ar fi micii sau sarmalele, cât și la Taverna Racilor.

Elena Gheorghe și-a încântat fanii cu hituri cunoscute ca „Te Ador”, „Ecou” sau ”Bună dimineața”, dar a interpretat și melodii mai noi din repertoriul propriu, precum „Un gram de suflet”. Indiferent de melodie, orădenii de orice vârstă au cântat alături de artistă. La momentul la care Elena i-a rugat să pornească blițurile, circa 500 de blițuri au luminat Cetatea, iar tot atâtea voci au cântat alături de vedetă.

În ce privește oferta culinară, coada cea mai mare a fost, desigur, la Kurtoks Kolacs, dar și la vafele cu nume de pictori ca vafa Dali sau Monnet, toate la câte 15 lei bucata. O altă atracție a fost Noodle Pack, de diverse sortimente, o porție fiind 22 de lei.

Pentru cei dispuşi să scoată mai mult din buzunar, o porție de creveți în sos de vin costă 35 de lei. Cât despre băutură, pe lângă vinul fiert și bere, orădenii pot alege și suc natural de mere, un pahar fiind 6 lei.

Toamna Orădeană va continua tot weekend-ul, iar printre cei așteptați sâmbătă şi duminică se numără Holograf, Irina Rimes, Antonia și Carla's Dreams. 

Vezi mai jos programul pentru următoarele două zile de festival!

PROGRAM CETATEA ORADEA

SÂMBĂTĂ - DUMINICĂ
6, 7 octombrie

10:00-23:00 Food Zone

10:00-23:00 Fun Zone

10:00-23:00 Butic de Toamnă

SÂMBĂTĂ, 6 octombrie

20:00 - Concert Irina Rimes

21:00 - Concert Holograf

DUMINICĂ, 7 octombrie

20:00 - Concert Vanotek & Quartet

21:00 - Concert Antonia

22:00 - Concert Carla's Dreams

23:00 - Foc de artificii

PROGRAM VASILE ALECSANDRI

SÂMBĂTĂ

6 OCTOMBRIE

SprayarT

15.30-16.30

Vasile Alecsandri

 

SprayarT

17.30-18.30

Vasile Alecsandri

 

Canarro

18.00-18.45

Piața Unirii

 

Moonlight Invasion

18.00-18.45

Vasile Alecsandri - Cetatea Oradea

 

SprayarT

19.00-20.00

Vasile Alecsandri

 

Doru Trascau + Andrei Zamfir

19.00-20.00

Vasile Alecsandri

 

Canarro

20.15-21.00

Vasile Alecsandri

 

Moonlight Invasion

20.00-20.45

Vasile Alecsandri - Piața Unirii

DUMINICĂ

7 OCTOMBRIE

SprayarT

15.30-16.30

Vasile Alecsandri

 

SprayarT

18.00-18.45

Vasile Alecsandri

 

Moonlight Invasion

18.00-18.45

Vasile Alecsandri - Cetatea Oradea

 

Canarro

19.00-20.00

Piața Unirii

 

SprayarT

19.00-20.00

Vasile Alecsandri

 

Oigan

19.00-20.00

Vasile Alecsandri

 

Moonlight Invasion

20.00-20.45

Vasile Alecsandri - Piața Unirii

 

Canarro

20.15-21.00

Vasile Alecsandri

 

Spectacol de Teatru Leonce și Lena

18:00-19:30

Piața Unirii

Mădălina Sim
studentă