Orădenii sunt invitaţi, la finalul săptămânii, de vineri până duminică, la o nouă ediţie a Festivalului Medieval al Cetăţii. Va fi cea mai bogată ediţie de până acum, la Oradea urmând să sosească peste 450 de luptători, meşteri medievali, domniţe şi cavaleri, din România, Serbia, Bulgaria, Slovacia, Ucraina, Ungaria şi Cehia, care vor da spectacole şi vor purta lupte crâncene.

Înapoi în timp…

Programul celei de-a treia ediţii a Festivalului Medieval al Cetăţii a fost prezentat, miercuri, într-o conferinţă de presă, de Mihai Jurca, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR). "Este cel mai important eveniment pe care-l găzduieşte Cetatea. Sărbătoarea din iulie din Cetate se ţinea şi în secolul XV, printr-un târg care aduna mulţi oameni din zona aceasta a Europei", a spus Jurca.

Organizatorul a subliniat că, prin prezenţa celor 450 de invitaţi din 34 de trupe medievale, festivalul din fortăreaţa orădeană este cel mai amplu de acest fel din ţară. În cele trei zile de festival, cavalerii şi domniţele îşi vor instala taberele în Parcul Cetăţii, în stânga şi în dreapta porţii de Est, şi vor oferi publicului demonstraţii de lupte, reconstituiri de bătălii, concursuri de tir cu arcul tradiţional şi călare, dresură de păsări de pradă, muzică şi dansuri medievale.

Reconstituirea invaziei mongole

Vizitatorii vor putea vedea la lucru mai mulţi meşteri medievali, între care fierari, cioplitori în lemn şi turnători de bronz. De asemenea, pe platoul de lângă fostul hotel din Cetate, organizatorii vor pregăti o zonă pentru copii, unde se vor ţine spectacole, farse medievale, ateliere de luterie, pictură pe faţă şi pictură pe scuturi.

Pe Aleea Breslelor îşi vor pune standurile peste 40 de meşteri şi producători tradiţionali, cu siropuri şi gemuri, miere, lavandă, broderii, pielărie şi îmbrăcăminte tradiţională românească.

Zona va mai găzdui ateliere participative cu felurite meşteşuguri tradiţionale, atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari: tors lână, confecţionat ţiteră şi opinci, împletit nuiele, ţesut, confecţionat podoabe şi jucării din fetru (lână) şi nuiele.

Vizitatorii vor putea asista, sâmbătă, de la ora 18, la un spectacol medieval în premieră, "Asediul mongol asupra Cetăţii Oradea", la care vor participa peste 250 de luptători medievali, fiind folosite inclusiv catapulte şi diverse arme.

Spectacolul va pune în scenă una din cele mai importante bătălii din istoria oraşului, invazia mongolă din anul 1241. La reconstituire s-ar putea rescrie istoria, căci finalul bătăliei de acum nu este regizat, iar învingătorii vor fi decişi în luptă.

Distracţie cu Subcarpaţi

Din programul festivalului mai fac parte lecţii de tir cu arcul tradiţional, jonglerii cu focul, spectacole medievale, farse medievale şi alte momente menite să readucă în Cetate atmosfera de demult.

Cu sprijnul a doi parteneri, DigiFM şi DigiMobil, în Cetate va fi adus şi un balon cu aer cald, în care se vor organiza ridicări ancorate. Dacă vremea, mai exact vântul, o va permite, vizitatorii vor putea experimenta o cursă cu balonul gratuit, ridicările fiind gestionate de partenerii evenimentului menţionaţi mai sus.

Participanţii la Festivalul Medieval vor avea la dispoziţie, în curtea Cetăţii, şi tot soiul de bunătăţi, de la mâncăruri tradiţionale şi de tip street-food până la dulciuri şi îngheţată.

Serile festivalului vor fi animate de concerte de muzică live susţinute de artişti din ţară şi din străinătate: Brody Janos, Menestrelii Cetăţii Oradea & Invitaţii (Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Dan Andrei Aldea, Mircea Bodolan) - vineri, de la ora 19, Nightlosers, Subcarpaţi - sâmbătă, de la ora 20, respectiv Ad Libitum Voices şi Vanotek - duminică, de la ora 20.