Primarul Oradiei, Ilie Bolojan, totodată prim vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, a declarat că singura soluţie pentru ca PSD să nu câştige masiv alegerile locale din 2020 este formarea unei coaliţii anti-PSD pentru alegerile locale şi susţinerea unor candidaţi comuni ai acesteia la primăriile marilor oraşe.

Potrivit site-ului Republica.ro, edilul este primul lider al PNL care a vorbit deschis despre această necesitate, în emisiunea "În faţa ta" de la Digi24, reprodusă, duminică şi pe site-ul televiziunii, în care a precizat că, în absenţa unei astfel de strategii, PSD va câştiga în aproape toate marile oraşe dat fiind că alegerea primarilor din primul tur favorizează partidele mari şi plasează PSD într-o poziţie greu de învins.

"Există două posibilităţi: prima, ca tabloul politic în 2020 să arate ca azi, cu un partid mare, PSD, şi forţe politice non-PSD dezbinate, variantă în care cert în aproape toate marile oraşe din afara arcului carpatic va câştiga PSD. Nu neapărat datorită performanţelor, ci datorită pulverizării voturilor. Şi a doua variantă, eu cred că trebuie pusă în practică, e ca forţele non-PSD, cele de centru-dreapta, să se adune şi să ofere cel mai bun candidat din localitate, ca votul din primul tur, pe care PSD îl foloseşte ca armă politică, să fie folosit împotriva PSD. E o soluţie pentru Bucureşti, sectoare şi celelalte oraşe. Şi atunci vom avea o situaţie: primarii care sunt în funcţie şi au făcut o treabă buna sigur vor câştiga, indiferent de unde sunt, dar nu vor mai câştiga cei care nu au performat şi se va da o şansa altcuiva să facă ceva în acele oraşe", a declarat Bolojan.

Acesta a subliniat că votul în primul tur se va aplica cel mai probabil şi în 2020 şi că existenţa unor candidaţi comuni ai forţelor non-PSD rămâne cea mai bună soluţie. Desemnarea acestora ar trebui făcută "în baza unor anchete sociologice", astfel încât să fie selectaţi candidaţii cu cele mai mari şanse. "Candidatul trebuie pregătit şi, indiferent de partidul de care aparţine, trebuie susţinut. PNL poate să facă asta", a declarat el.

Primarul a mai arătat că o astfel de coaliţie ar trebui să fie făcută din timp şi formalizată din punct de vedere juridic, pentru a exista timp pentru selecţia candidaţilor şi "armonizarea intereselor locale". Totodată, el a opinat că nicio forţă politică nu ar trebui exclusă de la negocieri şi că din viitoarea coaliţie ar trebui să facă parte, alături de PNL, cel puţin USR, PMP şi Mişcarea România Împreună, condusă de Dacian Cioloş. 

De altfel, potrivit republica.ro, reprezentanţii Mişcării România Împreună, care urmează să devină partid până în această toamnă, au anunţat anterior că sunt gata să facă o alianţă cu USR şi cu PNL pentru a desemna împreună candidaţi care să-i poată învinge pe cei ai PSD. Dragoş Pîslaru, unul dintre fondatorii mişcării conduse de Dacian Cioloş, confirma luna trecută pentru Republica intenţia unei alianţe cu USR şi PNL la alegerile locale din 2020.

În aceeaşi emisiune, Bolojan a vorbit şi despre politicile de dezvoltare a oraşelor, despre măsurile nepopulare care stau la baza acestora şi care sunt evitate de politicienii de la putere, subliniind că fondurile europene au fost un motor important al dezvoltării oraşelor din România.

"Orice s-ar spune, guvernarea PSD este într-o zonă de mediocritate şi cred că PNL va face tot ce ţine de el ca în 2020 să avem o altfel de guvernare. Una dintre condiţii e ca PSD să nu câştige alegerile prezidenţiale, indiferent ce candidat ar avea", a mai spus Bolojan.

În altă ordine de idei, întrebat dacă PNL ar susţine candidatura fostului ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu la Bucureşti, acesta a răspuns că, din punctul lui de vedere, răspunsul este "da", dacă acest lucru rezultă în urma unor analize serioase.

Vezi mai jos conţinutul integral al emisiunii!