Publicaţia Recorder a realizat un documentar de trei ore despre România înainte, în timpul şi după Revoluţia din 1989, cu imagini impresionante, scoase din arhive video, inclusiv de la agenţiile de presă internaţionale, şi interviuri cu oameni care au condus România în cei 30 de ani care au trecut de atunci. Intitulat "30 de ani de democraţie", documentarul emoţionează şi prezintă istoria recentă a României.

"La finalul Revoluţiei din decembrie 1989, Ion Caramitru a încheiat transmisia TVR spunând aceste cuvinte: "Să ne bucurăm, vin zile fericite!". După 30 de ani, ne-am dorit să facem un film despre cum au fost, de fapt, zilele care au urmat", şi-au explicat reprezentanţii Recorder demersul. 

În realizarea documentarului, jurnaliştii au citit cărţi de memorii şi articole din presa vremii şi au petrecut zeci de ore scotocind prin arhive video (de la televiziunile româneşti până la agenţiile de presă internaţionale). De asemenea, au fost realizate interviuri cu Petre Roman, Emil Constantinescu, Adrian Năstase, Theodor Stolojan, Victor Ponta, Cristian Tudor Popescu şi alţii. 

"A rezultat un documentar de trei ore, dar noi sperăm că el va fi văzut şi de generaţia Tik Tok, despre care se spune că se plictiseşte după 15 secunde. Ne-am încăpăţânat să credem că nu e aşa şi că putem cuprinde istoria recentă a României într-o poveste care trece dincolo de vârstă, nivel de educaţie şi convingeri politice", au mai precizat jurnaliştii Recorder.ro.