Liviu Dragnea a avut un discurs în cadrul Congresului PES, în cadrul căruia a spus, în româneşte, că "dreapta a distrus Europa", "a distrus multe valori, speranţe, destine", iar în România s-a folosit pentru asta de instituţiile de forţă ale statului.

La finalul cuvântării, şeful PSD a fost huiduit din sală de eurodeputata S&D Ana Gomes. "Afară cu corupţii! Nu vrem corupţie şi corupţi în PES şi în S&D", a strigat aceasta, în spaniolă, potrivit libertatea.ro.

De altfel, nu e prima oară când socialista Ana Gomes a fost extrem de critică la adresa lui Liviu Dragnea şi la adresa PSD-ului, subliniind că partidul ar trebui exclus din rândul socialiştilor europeni, dacă va continua să fie capturat de oameni corupţi, ca Dragnea.

Presa din Bucureşti a mai scris că mulţi membri PES nu l-au ascultat pe Dragnea. Frans Timmermans nici măcar nu şi-a pus căştile, ca să audă traducerea discursului.

Avertisment dur de la Timmermans

Pe de altă parte, la acelaşi congres, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, unul dintre cei mai influenţi politicieni din Europa, a precizat că i-a atras atenţia lui Liviu Dragnea că, dacă PSD vrea să facă parte din grup, trebuie să respecte, fără vreun compromis, toate valorile fundamentale ale mişcării.

„Multe dintre guvernele noastre din Europa, în ultimii ani, în Suedia, în România, în Spania, în Portugalia au crescut pensiile, salariile, au crescut salariul minim. Acestea sunt lucrurile pe care le facem când suntem la guvernare. Am făcut aceste lucruri în Suedia, în România, în Spania, în Portugalia, în Germania şi în alte locuri. Dar dacă suntem partidul care vorbeşte cel mai mult despre propriile valori, dacă suntem partidul care îi critică pe alţii când încalcă statul de drept, când atacă libertatea presei, când pun judecătorii sub control politic, când opresc lupta împotriva corupţiei, trebuie să vorbim deschis dacă vedem asemenea probleme în familia noastră, aceasta este datoria noastră, nu putem evita această discuţie”, a declarat Timmermans în discursul său, citat de G4 Media. 

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a mai declarat că i-a explicat lui Dragnea că nu se pot face compromisuri privind valorile fundamentale ale mişcării, şi a subliniat că lupta împotriva corupţiei care a avut loc în România ultimilor ani nu trebuie să se oprească.  

„Acesta este un mesaj care a fost transmis clar lui Liviu Dragnea de către Serghei, Udo şi cu mine, ieri, când ne-am întâlnit. I-am spus: Liviu, dacă vreţi să faceţi parte din această familie, trebuie să respectaţi valorile noastre fundamentale. Şi Liviu a spus că vor face acest lucru. Vom avea discuţii pe această temă în săptămânile viitoare. Nu putem face niciun compromis în acest domeniu. Aceasta este o linie roşie pentru mişcarea noastră, asta e o linie roşie pentru Europa. Am văzut că România a devenit o societate vibrantă, deschisă, unde lupta împotriva corupţiei a avut succes în ultimii ani, o societate în care există presă liberă, o societate în care sistemul judiciar poate funcţiona independent. Aceste lucruri nu se pot schimba. Nu trebuie să se schimbe. Tocmai am fost în Ungaria. Am văzut ce se întâmplă dacă se fac paşi înapoi“, a declarat Frans Timmermans.

Adevarul.ro mai scrie că, după ce şi-a încheiat discursul, la coborârea de pe scenă, Timmermans a evitat-o pe Viorica Dăncilă. Din imaginile postate pe Twitter, se poate observa cum socialistul olandez se îmbrăţişează şi se sărută cordial cu comisarul european Corina Creţu şi cu Pamela Rendi Wagner, şefa socialiştilor din Austria, dar a ignorat-o pe Viorica Dăncilă, aflată în mijlocul celor două. Prim-ministrul român l-a aşteptat zâmbind pe comisarul european, dar a rămas cu o grimasă după trecerea acestuia.