Un om de afaceri de succes din Suceava, Ştefan Mandachi, patronul lanţului de restaurante Spartan, a construit primul metru de autostradă din Moldova, între Voroneţ şi Putna. Investiţia este una simbolică şi a fost făcută un semn de protest faţă de faptul că în România lipseşte cu desăvârşire marea infrastructură rutieră, anunţă site-ul adevărul.ro.

Potrivit sursei citate, singurul metru de autostradă construit a fost denumit sugestiv "Monumentul autostrăzii" şi va fi inaugurat pe 15 martie, după cum a anunţat, luni, în conferinţă de presă iniţiatorul demersului.

Mandachi a subliniat că metru de autostradă a fost construit de o firmă de specialitate şi a costat 4.500 de euro, fiind o mostră de cum ar trebui să arate o autostradă. "Singurul metru de autostradă din Moldova a fost realizat în şapte ore cu o echipă de 17 muncitori", arată sursa citată.

Valoarea investiţiei este de aproximativ 4.500 de euro.

Ştefan Mandachi (foto - adevarul.ro) a anunţat că la ora inaugurării monumentului autostrăzii va suspenda timp de 15 minute activitatea restaurantelor şi hotelurilor pe care le administrează şi i-a provocat şi pe alţi oameni de afaceri să îi urmeze exemplul. Între ei, Ion Ţiriac, George Becali şi Viorel Cataramă. 

De precizat că afaceristul a anunţat că nu vrea să candideze la o funcţie publică, nu este membru de partid şi că singurul lucru pe care şi-l doreşte este ca şi în România să se construiască autostrăzi. De altfel, pentru a-şi susţine demersul, antreprenorul sucevean a tipărit trei milioane de afişe cu mesajul "România vrea autostrăzi!" pe care le-a distribuit prin intermediul celor 40 de restaurante pe care le are în toată ţara.

Potrivit site-ului suceava.media, Ştefan Mandachi are 32 de ani şi a reuşit să pună bazele unei structuri pe care a multiplicat-o rapid. Pornită de la zero, în doar 6 ani, compania sa a ajuns la 40 de restaurante.

Strong MND Corporation, compania francizoare deţinută de Ştefan Mandachi, avea vânzări de 7,3 milioane de euro în 2017. La nivel de grup, însă, veniturile au fost aproape duble, de 14 mi­li­oane de euro, în condiţiile în care Spartan ocupă locul al patrulea la nivel na­ţional ca număr de restaurante, după McDonald’s, KFC şi clujenii de la Sa­ladBox. Din 2018, el a deschis şi un hotel de lux cu 90 de camere şi apartamente de lux, un centru de evenimente Magnificus platza şi Biotransilvania SPA & Wellnes.

Mandachi a vorbit despre revolta sa în legătură cu autostrăzile într-un clip pe care l-a urcat pe You Tube. În esență, el a precizat că a fost mânat în demersul său și de faptul că a pierdut un an și jumătate din viață la volan.

Vezi imaginile mai jos!