O femeie a decedat, vineri seară, după ce a fost lovită de un autoturism pe Bulevardul Magheru din Oradea. Victima traversa strada, în zona stației de tramvai.

Potrivit comisarului Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, apelul prin numărul de urgență 112 a fost făcut la ora 18.37.

„Din păcate în urma leziunilor suferite, femeia a decedat în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de medicii sosiţi la faţa locului. Poliţiştii rutieri sunt prezenţi la locul producerii evenimentului rutier şi efectuează cercetări”, a declarat Dinu.

Circumstanțele producerii tragediei nu sunt, încă, pe deplin lămurite. Din câte se pare, victima, o femeie în vârstă, s-a angajat în traersarea riscantă a străzii, în zona stației de tramvai.

Traficul rutier nu este blocat, poliţiştii rutieri dirijând circulaţia.

UPDATE: Prin loc nepermis

Din cercetările efectuate la locul accidentului de echipajul Biroului rutier al Poliţiei municipiului Oradea, vina pentru producerea tragediei aparţine pietonului, o orădeancă în vârstă de 79 ani, care s-a angajat în traversarea carosabilului prin loc nepermis şi fără să se asigure.

"Un bărbat în vârstă de 69 ani, în timp ce conducea autoturismul dinspre strada Republicii spre strada Cele trei Crişuri, pe banda a doua, înainte de intersecţia cu  Parcul Traian, a acroşat-o pe victimă care s-a angajat în traversare de la dreapta la stânga direcţiei de mers a autoturismului, prin loc nepermis şi fără să se asigure", a declarat comisarul Dinu. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului Rutier al Poliţiei Oradea.