O clădire de la intersecţia străzilor Jean Calvin şi Iuliu Maniu, deţinută tocmai de fraţii Ioan şi Viorel Micula, prin firma Transilvania General Import Export, pune în pericol trecătorii. 

Situaţia a fost semnalată BIHOREANULUI de cititori, care mărturisesc că se tem să treacă prin zonă. „După orașul faptelor bune, să nu ajungem de pomină”, a comentat un orădean, într-un mesaj recent transmis ziarului.

Imobilul situat pe strada Jean Calvin nr. 13, aflat într-o avansată stare de autodemolare, a rămas fără ferestre şi acoperiş. Pereţii interiori ai clădirii sunt parţial prăbuşiţi, iar zidurile exterioare se înclină periculos deasupra trotuarului care duce la Colegiul "Iosif Vulcan", punând copiii şi trecătorii în pericol.

Reprezentanţii municipalităţii susţin că au făcut tot posibilul pentru a determina proprietarul imobilului, firma Transilvania General Import Export, să investească în amplasament. Proprietarul clădirii a fost amendat în mod repetat şi supraimpozitat cu 500% pentru starea avansată de degradare a imobilului.

De asemenea, Primăria a dispus şi măsuri pentru consolidarea clădirii de pe strada Jean Calvin. Acestea din urmă au fost contestate însă în instanţă, iar firma fraţilor Micula a câştigat procesul. 

Instanţa a reţinut că, de vreme ce proprietarul a acoperit zidurile cu o plasă, acesta şi-a luat toate măsurile de protecţie necesare. De parcă n-ar putea veni la vale cu folie cu tot...