Orădenii care trec pe lângă clădirea fostului Hotel Rimanóczy, din Parcul Libertăţii, trebuie să fie cu băgare de seamă.

Vechi şi dărăpănat, acoperişul imobilului cedează în faţa vântului puternic. Săptămâna trecută, mai multe părţi din acoperiş au căzut pe trotuar, iar acum o altă bucată riscă să aibă aceeaşi soartă.

"Am făcut reclamaţie prin Oradea City Report, fără efect. Săptămâna trecută, au căzut trei bucăţi din acoperiş, iar acum o altă bucată de tablă este desprinsă aproape în totalitate şi ameninţă să cadă", a relatat BIHOREANULUI o orădeancă vecină cu imobilul monument istoric.

Până acum, din fericire, nicio persoană n-a fost rănită de acoperişul degradat.

Hotelul şi baia de aburi Rimanóczy, sau Hotelul Crişul Repede, cum mai este cunoscut complexul, a fost construit de arhitectul orădean Kálmán Rimanóczy sr. în două etape: întâi a fost ridicată aripa de pe malul Crişului (anul 1891), iar apoi cea opusă (1900).

Deschis în 1891, hotelul de pe malul Crişului era una dintre cele mai moderne clădiri ale oraşului: avea baie de cadă şi de aburi, un soi de SPA al zilelor noastre. La primul etaj, hotelul ce purta pe faţadă inscripţia "Rimanóczy Gőzfűrdő", adică "Baia de aburi Rimanóczy", avea un bazin mare şi mai multe bazine mici, cu acoperişuri în formă de scoică. La cel de-al doilea etaj erau camere de oaspeţi, care s-au dovedit curând prea puţine, motiv pentru care în 1893 Rimanóczy a cumpărat şi casa vecină, în locul căreia a ridicat o nouă aripă, cu 25 de camere şi cafenea la parter. Întregul complex a fost construit în stil eclectic. Pereţii cafenelei abundă în stucaturi reprezentând pahare, trandafiri, viori ori frunze, amintind puternic de cafeneaua New York din Budapesta, pe care Rimanóczy a vizitat-o de multe ori.

Clădirea a ajuns în proprietatea UniCredit Bank, care a vândut-o către firma Remaxa Imobiliare, dar Consiliul Judeţean Bihor a contestat această tranzacţie în instanţă, aleşii bihorenilor arătând că vor să cumpere imobilul monument istoric. Procesul a fost câştigat de CJ Bihor la Tribunalul Bihor şi la Curtea de Apel Oradea, iar acum se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având termen stabilit pentru data de 19 februarie.