Cursa de luni seară a companiei Tarom pe ruta Bucureşti – Oradea – Bucureşti a avut mare întârziere, s-au plâns pasagerii.

"Doresc să vă aduc la cunoştinţă serviciile execrabile oferite de compania naţională TAROM. La preţul astronomic plătit pe biletele Oradea-Bucureşti, în seara acestei zile de 15.04 cursa de seară are o întârziere de două ore. După ce a aterizat la 21.55 suntem îmbarcaţi şi se anunţă că nu putem pleca din cauza unor probleme de sistem. E 22.45 şi încă suntem în avion iar comandantul ne spune că nu se ştie cât mai durează", a semnalat un pasager, luni noaptea, pentru BIHOREANUL.

Omul a subliniat faptul că e greu să fii patriot local, aşa cum au îndemnat reprezentanţii Aeroportului Oradea, când biletele sunt atât de scumpe şi, pe deasupra, există întârzieri. "Doresc să-mi manifest indignarea faţă de serviciile acestei companii şi faţă de oficialii aeroportului care ne îndeamnă să fim patrioţi locali şi să plătim 1.000 lei pe bilet ca să aşteptăm un avion care vine cu 2 ore întârziere şi apoi să mai aşteptăm cine ştie cât timp să şi plecăm", a mai transmis clientul Tarom.

Potrivit orarului publicat pe portalul Aeroportului Internaţional Oradea, luni seară, aeronava Tarom trebuia să ajungă la Oradea de la Bucureşti la ora 20 şi să decoleze cu alţi pasageri înapoi spre Capitală la ora 20.25, pentru a ateriza la ora 21.45.

În realitate, potrivit portalului Flight Radar, aeronava ATR45 a ajuns la Oradea abia în jurul orei 21.50 şi a decolat spre Bucureşti abia în jurul orei 23, ajungând la destinaţie cu câteva minute după miezul nopţii.

Amintim că din luna aprilie compania Tarom este singura care mai operează zboruri regulate de la Oradea, şi acestea doar pe o singură rută, dinspre şi spre Bucureşti. Preţurile biletelor, după cum a reclamat şi primarul Oradiei, Ilie Bolojan, sunt mai scumpe decât cele din alte oraşe, cum ar fi Cluj-Napoca şi Timişoara, spre Bucureşti.

Chiar şi aşa, directorul Consiliului de Administraţie al Aeroportului, Bimbó Szuhai Tibor, a dat de înţeles că atât edilul cât şi orădenii ar trebui să fie patrioţi locali şi să zboare în continuare de la Oradea cu Tarom, indiferent de costuri.

Citeşte şi:

Bolojan se repetă: Consiliul Judeţean să coopereze cu Primăria pentru dezvoltarea Aeroportului! TAROM a dublat prețurile pe ruta București - Oradea

Reprezentanţii Aeroportului Oradea şi ai Tarom îl acuză pe Bolojan de minciună... cu minciuni

Bimbo de la Aeroport ne dă lecţii: Orădenii trebuie să zboare din Oradea, chiar dacă e mai scump