Nişte misogini: asta sunt orădenii care cred că dincolo, în Occidentul depravat, îşi fac de cap, scoţându-şi trupurile spre închiriere doar concitadine de-ale lor, nu şi concitadini!

Săptămâna trecută, pe Facebook a fost mare amuzament după o postare despre un orădean care îşi câştigă existenţa în Italia ca "escortă", adică gigolo, ba chiar şi faimosul şef de clan Romi Neguş a distribuit pozele respectivului cu un comentariu lămuritor.

"Nu am nimic împotrivă, dar e prea exagerată situaţia. Băieţaşii de la Oradea", a scris Romi Neguş, distrându-se, probabil, de oja cu care musculosul din imagini şi-a acoperit unghiile picioarelor, de săndăluţe şi de pantalonii din piele mulaţi.

Cert e că "băieţaşul" din Oradea, trecut binişor de 40 de ani, se "vinde" pe site-urile de specialitate, arătându-se disponibil inclusiv pentru doamne însoţite de soţi, amanţi, prieteni. Cum ar veni, nu refuză niciun/o client/ă, ca un adevărat profesionist...