Veşti proaste pentru şefii Universităţii din Oradea: de anul viitor, va sta cu ochii pe ei un nou sindicat!

Pe considerentul că nu se simţeau reprezentaţi de unica organizaţie sindicală existentă în instituţie, denumită "Corpul profesional universitar" şi condusă din vremuri imemoriale de Gheorghe Constantin Ionescu, câţiva angajaţi au iniţiat una nouă, pe care au numit-o "Sindicatul universitar orădean".

Aflat în curs de constituire, noul sindicat îl are ca preşedinte ales pe unul dintre juriştii instituţiei, Adrian Bărui, iar recent Senatul academic i-a alocat o sală unde membrii să se întâlnească.

Deocamdată nu se ştie ce revendicări va avea noul sindicat, dar momentul înfiinţării e cât se poate de oportun: în primăvară, universitarii îşi vor alege noul rector, iar cine trage la funcţie sigur îşi va pleca urechea pentru a-i asculta...