Grupul PNL din Consiliul Local Oradea este atât de liberal încât nu ştie unul ce face altul. Propunerea făcută la încheierea şedinţei de joia trecută de către consilierul Florin Marinău, pentru ca toţi aleşii să-şi doneze indemnizaţia lunară pentru suplimentarea celor 3.000 lei alocaţi de la bugetul local pentru Ziua Porţilor Deschise la Asociaţia Down Oradea, i-a luat prin surprindere inclusiv pe colegii de partid ai iniţiatorului.

Cum nu se mai aşteptau la discuţii importante la "Diversele" de la finele ordinii de zi, mulţi consilieri au plecat considerând că şedinţa se terminase, fără să dea curs propunerii lui Marinău. Astfel, din cei 18 aleşi liberali, au semnat tabelul cu donaţii doar 9, ceea ce a dat cât se poate de prost fiindcă toţi cei 4 consilieri UDMR au renunţat la indemnizaţii.

Ca să dreagă busuiocul, a doua zi, ceilalţi 9 liberali şi-au sunat colegii ca să le reproşeze că nu i-au anunţat din timp şi să întrebe dacă mai puteau face donaţii.

Cum evenimentul dedicat tinerilor cu sindrom Down este programat pentru 3 decembrie, respectivii mai au o lună ca să renunţe la indemnizaţia de 1.000 lei pentru a-l sprijini. Asta, dacă nu cumva vor să rămână pe "dinafară", alături de colegii din PSD, care măcar au "scuza" că ei sunt în opoziţie cu PNL-ul...