În zilele de 21 şi 22 noiembrie, episcopul romano catolic de Oradea, PS. Böcskei László, a vizitat pacienţi trataţi în Oradea şi Sălacea în cadrul programului de îngrijire la domiciliu al Asociaţiei Caritas Catolica, fiind însoţit de conducerea asociaţiei –Rajna József, Egeli József şi Dunai József – şi de coordonatoarea programului, Andrea Toth.

În semn de recunoştinţă

"Cred că această vizită este importantă, din mai multe puncte de vedere – pe de o parte am ocazia să cunosc din interior acest serviciu oferit zilnic, nu doar la Oradea ci şi în mai multe localităţi a diecezei. Pe de altă parte, consider că e important să îi cunosc personal şi pe cei care realizează această activitate: îngrijitorii la domiciliu, angajaţi ai Caritas – cărora, prin prezenţa şi atenţia mea, doresc să le acord încurajare, şi să îmi exprim şi respectul faţă de această muncă atât de grea, pe care o îndeplinesc cu multă dăruire şi conştiinciozitate", a declarat episcopul Böcskei László.

În cadrul programului de îngrijire la domiciliu, asistentele Caritas îngrijesc orice persoană bolnavă sau în vârstă, care solicită acest ajutor, indiferent de religie sau vârstă. Ele schimbă sonde, măsoară tensiunea, dau perfuzii, pansează răni, mobilizează bolnavii şi schimbă scutece. Dar, ceea ce este mai important, vizita lor este sistematică, zilnică sau săptămânală după nevoie - şi cu ocazia aceasta, ascultă plângerile, acuzele şi doleanţele bolnavilor, ţin legătura permanentă cu aceşti oameni izolaţi oarecum şi prin atenţia şi gesturile lor umane şi simple, încearcă să aline suferinţele bolnavilor.

Ceea ce este aparte în acest program este faptul că bolnavii nu sunt rupţi din mediul lor obişnuiţi, ci sunt trataţi acasă, cu participarea membrilor familiei lor – fapt ce ajută mult la recuperare. Aceste servicii sunt oferite în prezent de şapte Centre de Îngrijire la Domiciliu, în localităţile: Oradea, Marghita, Oşorhei, Sălacea, Salonta, Săcueni şi Tăşnad. Pe lângă bolnavii din localitate, centrele îngrijesc şi nevoiaşii din zonele limitrofe.

În turul de vizite, episcopul şi conducătorii asociaţiei Caritas s-au confruntat cu realităţi şi situaţii care au subliniat importanţa programului. De exemplu, PS Böcskei a putut afla povestea unui cuplu în vârstă, căsătorit de 68 de ani, unde soţia îngrijeşte soţul imobilizat la pat, în timp ce ea însăşi a fost supusă mai multor intervenţii chirurgicale din cauze oncologice. Ea a trecut totuşi prin toate acestea şi starea i s-a îmbunătăţit, căci a avut o motivaţie puternică: trebuia să-şi îngrijească soţul, mai neputincios decât ea. Impresionante au fost și poveștile unui fost sportiv, rămas fără un picior, dar lu ale unor oameni în vârstă înaintată, ale căror "pensii CAP" de sume modice, nu ajung nici pentru medicamentele necesare.

Cu respectarea demnităţii pacienţilor

"Aproape de fiecare dată am constatat că pe lângă îngrijirile medicale, bolnavii şi aparţinătorii apreciază foarte mult şi aproprierea umană, această conferă o calitate aparte a serviciilor, căci îngrijitorii încearcă din răsputeri să respecte şi să facă respectată demnitatea umană a bolnavilor", a subliniat episcopul.

"Deşi, la prima impresie, mulţi ar putea spune că se înţelege şi e firesc să ajutăm – dar, pentru înfăptuirea concretă a îngrijirii este nevoie de îndeplinirea a foarte multor condiţii. Cum sistemul sanitar de stat este aşa cum este, aceste servicii nu beneficiază de un ajutor adecvat din partea statului – deci suntem nevoiţi să apelăm la sponsori – persoane şi grupuri în general din străinătate,  care în mod perseverent, foarte discret, fără tamtam şi reclame – din convingere şi sinceră dorinţă de a ajuta–, fac posibilă derularea acestui program, prin donaţiile lor făcute către Caritas Catolica. De aceea trebuie să sprijinim şi noi, să realizăm totul în mod conştiincios, şi atunci şi sprijinul lor ajunge la ţintă, spre mulţumirea îngrijiţilor."

CID în Sălacea de un an

În a doua zi de vizite, grupul a fost însoţit de asistenta Zsuzsa Somogyi. La Sălacea, există o cooperare exemplară între consiliul local şi Caritas, astfel că programul de îngrijire a fost implementat cu succes în urmă cu un an. "Este important să ne îngrijim de acei oameni pe care societatea îi uită: pensionari care trăiesc singuri, bolnavii imobilizaţi la pat. Unii au rămas însinguraţi, căci copiii şi-au căutat rostul pe alte meleaguri, sau în alte ţări. Alţii au încă membri de familie, dar şi aceştia nevoiaşi sau bolnavi. Îngrijirea la domiciliu este un ajutor imens pentru aceşti oameni ", a relatat primarul din Sălacea, Béla Horváth.

Acesta a adăugat că reprezentanții comunei doresc să continue şi să dezvolte cooperarea cu Caritas şi în viitor, şi că au aplicat, în cadrul Programului Operativ Regional (POR), pentru un proiect cu ajutorul căruia vor renova şi dota biroul centrului de îngrijire, respectiv se vor asigura materialele auxiliare sanitare necesare.

(Asociația Caritas Catolica Oradea)