Gest inedit, făcut de un grup de foşti beneficiari ai centrelor de plasamente ce aparţin de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor.

Înainte de sărbători, aceştia s-au mobilizat şi, împreună cu trei profesoare (Radu Florica, Popa Lavina şi Gabriela Sicoie) şi 20 de elevi de la Liceul Mihai Viteazul, au pus murături pentru ocupanţii unor centre de plasament şi aziluri de bătrâni.

Potrivit organizatorilor evenimentului, reuniți în asociația intitulată „Oradea Donează”, proiectul  "Murături" a fost realizat cu ajutorul unor donaţii din Piaţa agroalimentară Nufărul, în 22 noiembrie.

S-au folosit, în total, câteva sute de kilograme de varză, gogoşari, ardei şi morcovi, de care vor beneficia 350 de copii din centrele de plasament şi două aziluri de bătrâni.

Participanţii la proiect au mai anunţat şi că pe data de 8 decembrie, Colegiul Tehnic Mihai Viteazul, în colaborare cu Oradea Donează vor organiza o masă a săracilor, pentru 200 de persoane.