Clubul Sportiv Xterra a organizat duminică prima ediţie a Crosului Cetăţii, punctul de start fiind în curtea fortăreţei orădene. Întrecerile au fost împărţite în trei curse, inclusiv una denumită Superhero Run, în cadrul căreia copiii au fost invitaţi să alerge 500 de metri costumaţi în supereroi.

La ora 10 s-a dat startul curselor Cross (9 km) şi Mini (2 kilometri) pentru adulţi şi adolescenţi. Traseul a fost stabilit prin Cetate şi pe străzile din jurul acesteia.

În cele două curse s-au întrecut 170 de orădeni, între care tineri de 13-14 ani, dar şi persoane cu vârste ce depăşesc 50 de ani.

O cursă mai colorată a fost cea dedicată copiilor. Aceasta a fost de doar 500 de metri şi a adunat 87 de concurenţi, cu vârste între 4 şi 14 ani. Cei mai mici dintre alegători au fost însoţiţi pe traseu de părinţii lor. Spre deosebire de celelate curse, în cazul Superhero Run participarea a fost gratuită.

În ciuda denumirii alese pentru această întrecere, Superhero Run, nu toţi micuţii s-au prezentat costumaţi. Cei care au făcut-o s-au transformat în Batman şi Spiderman, iar fetiţele în balerine și prinţese.

"Prima ediţie a Crosului Cetăţii ne-a depăşit aşteptările. Cu tot cu părinţii care i-au însoţit pe copii în cursa Superhero Run am reuşit să adunăm în Cetate 400 de persoane. Dorim ca evenimentul să devină tradiţie", a spus Istvan Szokolszky, vicepreşedintele clubului organizator, Xterra Sport.

S-au acordat premii celor mai buni alegători pe categorii de vârstă. De asemenea, câţiva norocoşi s-au dus acasă cu alte premii câştigate în cadrul unei tombole.

Mădălina Sim
studentă