După ce în urmă cu 8 ani a făcut puşcărie în Ungaria pentru că a organizat lupte ilegale între câini, fostul fotbalist de liga 1 Ramses Gado a comis-o din nou. Mai multe înregistrări cu sângeroasele încăierări, care au avut loc chiar săptămâna aceasta i-au adus orădeanului un nou dosar penal.

Informaţia a fost făcută publică de Digi24 Oradea, sursă potrivit căreia imaginile au fost înregistrate de un martor, pe unul dintre terenurile pe care Gado le deţine în Oradea. "S-a văzut destul de clar ce se întâmplă, am putut să filmez câinii cum se bat. Câteva persoane, 2-3 persoane, probabil proprietarii câinilor, erau înăuntrul ringului şi ţineau, încurajau câinii", a povestit martorul jurnaliștilor.

Omul a făcut plângere la poliţie, însă la vederea agentului trimis la faţa locului, participanţii la luptele ilegale au fugit.

Nu era prima dată când în acel loc erau organizate astfel de lupte, spune autorul înregistrării.

"De câteva ori am văzut mai multe maşini în faţa casei lui şi am auzit zgomote, era clar că era luptă de câini", povesteşte martorul.

De altfel, jurnaliştii Digi24 Oradea afirmă că, pe un teren împrejmuit sunt ţinuţi în lanţuri mai mulţi câini din diferite rase. Fostul sportiv a fost chemat să dea explicaţii în faţa poliţiştilor, iar pe numele lui a fost deschis dosar penal.

"În cauză a fost întocmit dosar penal, bărbatul fiind bănuit de săvârşirea infracţiunii de "organizarea de lupte între câini, pregătirea lor în acest scop, precum şi participarea cu câinii la astfel de lupte". De asemenea, cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1000 de lei pentru că nu a înregistrat şi nu a declarat câinii respectivi la organele competente", a declarat agent Ioana Lascău, de la Biroul de Presă al Poliţiei Bihor.

Echipa Digi24 Oradea a încercat să stea de vorbă cu Ramses Gado. Însă acasă la acesta nu era nimeni, iar la telefon nu a răspuns.

Fostul atacant nu este la prima abatere de acest gen. După cum BIHOREANUL a mai arătat, în urmă cu 8 ani, sub aceeaşi acuzaţie, el a stat după gratii trei luni, în Ungaria.  "Faraonul", cum era poreclit de prieteni şi colegi, a fost arestat pe 1 martie 2010 la Budapesta, împreună cu alte trei persoane, prinse în flagrant la o luptă ilegală de câini organizată în sectorul XVll al capitalei ungare.

În România, legea privind protecţia animalelor interzice cu desăvârşire luptele între câini şi pedepseşte acest lucru cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Veterinarii spun că animalele sunt dresate special ca să lupte până la epuizare.