Desfăşurat vineri la Sala de Scrimă "Ana Pascu" din Bucureşti, Campionatul Naţional de Scrimă pentru copii, ediţia 2017, a adus un titlu naţional la Oradea, după ce sportiva Maria Popa, de la LPS Bihorul, a ocupat locul I şi a devenit campioană naţională în proba feminină de spadă pentru copii U 11. 

Legitimată la LPS Bihorul Oradea, unde este pregătită de antrenorul Nicolae Ille, Maria a trecut în finală de colega sa de club, Andreea Muntean, cu scorul  8-1. Astfel, Clubul Sportiv Şcolar LPS Bihorul a dat cele mai bune două sportive la această categorie de vârstă în proba individuală de spadă.

Medaliile de bronz au fost cucerite de către Ana Poleucă (ACS Stesial) şi Ioana Agbas (CSS1 Constanţa).

De menţionat însă că această probă a reunit la start 42 de tinere sportive din întreaga ţară, iar LPS Bihorul a mai dat o  spadasină între primele 10. Este vorba despre Alexandra Drăgan, situată pe locul VII.

La final, sportivele laureate au fost premiate de Pavel Bartoş şi Ana Maria Popescu (campioană olimpică la spadă şi vicepreşedinte FR Scrimă).

La categoria U 9, o altă sportivă de la LPS Bihorul, antrenată de Nicolae Ille, Ana Muntean, a ocupat locul XII, într-o probă care a reunit la start 28 de competitoare.