Prima zi a Campionatului European de Karate Kyokusin de la Budapesta a fost prolifică pentru sportivii orădeni de la clubul CSU Gym, care au reuşit să cucerească două medalii, dintre care una de aur şi una de bronz.

Principala performanţă a obţinut-o Patricia Farcaş, care în cadrul categoriei -65 kg, la U21, a reuşit să cucerească titlul continental.

După ce a reuşit să treacă de o sportivă din Lituania, în semifinale, Patricia s-a duelat cu o reprezentantă a Ucrainei, pe care a reuşit s-o învingă, de asemenea şi să se califice în ultimul act. În finală, sportiva clubului orădean a dat din nou peste o reprezentantă a Lituaniei, pe care a reuşit s-o învingă, de asemenea şi astfel să urce pe prima treaptă a podiumului de premiere, devenind campioană europeană, după ce anul trecut ea s-a clasat pe locul II, fiind vicecampioană.

Cealaltă medalie, cea de bronz, pentru delegaţia orădeană a fost adjudecată de Dominik Dombi-Dezsi, care a pierdut în finală, "nejustificat, după prima repriză", după cum avea să ne declare Anca Wallmen, preşedintele Federaţiei Române de Karate Kyokushin.

După două meciuri câştigate anterior, Dominik, care a concurat la categoria -75 kg, U21, în semifinale sportivul pregătit de Harris Wallmen a dat peste favoritul gazdelor, care s-a impus în cele din urmă.

Ambele medalii au fost obţinute de karateka bihoreni în proba de kumite full contact.

"Sunt foarte mândră de ei, de munca şi de perseverenţa lor. Mulţumesc, de asemenea, şi antrenorului de lot, Harris Wallmen", a mai precizat pentru BIHOREANUL Anca Wallmen, preşedintele FRKK.

Competiţia continentală de karate kyokushin de la Budapesta, programată vineri şi sâmbătă, a reunit la start 450 de sportivi, proveniţi din 25 de ţări.

Dacă vineri au fost programate întrecerile de cadeţi şi tineret, sâmbătă a fost ziua rezervată seniorilor la open. Dintre ceilalţi sportivi de la CSU Gym Oradea care au luat startul la întrecerile de vineri, Sergiu Maioru a ocupat locul 5 în cadrul categoriei -80 kg U21, iar Alexia Budur, aflată la prima ei participare, a parăsit competiţia din primul tur al categoriei de vârstă de U16.

La întrecerile de sâmbătă, clubul orădean CSU Gym nu mai are reprezentanţi, în schimb pentru România va mai concura Andreea Merca de la CSC Sânmartin şi Mihai Prodea, de la CSU Sibiu.